Final de carieră pentru 26 de poliţişti maramureşeni

0
638

8 ofiţeri şi 18 agenţi de poliţie şi-au luat rămas bun, ieri, de la colegii lor din Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş în cadrul unei manifestări festive organizată la sediul unităţii.

După mulţi ani petrecuţi alături de “familia” de la serviciu, cei 26 de poliţişti au decis să-şi dedice restul timpului familiilor de acasă, pe care le-au neglijat de multe ori din cauza muncii de poliţie, ce nu are program fix şi nu suportă amînare. Fiecare dintre ei este mulţumit de ce a realizat şi îşi doreşte ca cei ce vor veni să obţină aceleaşi rezultate bune şi să ţină colectivele unite.
După 28 de ani de activitate desfăşurată doar în cadrul Poliţiei Municipiului Baia Mare, unde a descifrat toate tainele muncii de poliţie şi şi-a clădit cu migală ascensiunea carierei profesionale, parcurgînd în condiţii optime toate etapele, comisarul şef Sabou Mircea-Gigel a ajuns la punctul unui nou început. Nu spune că îi este uşor să se despartă de meseria în care s-a regăsit întotdeauna şi de colectivul în care a lucrat şi pe care l-a condus atîta vreme, dar consideră că a venit timpul să se despartă de sistem. Nu însă şi de poliţişti, alături de care va fi întotdeauna şi îi va sprijini cu tot ce va putea.
Aceasta deoarece, în ultimii 17 ani în care a ocupat funcţii de conducere, a fost mereu alături de poliţiştii pe care i-a condus, împreună reuşind să realizeze un climat optim de ordine şi siguranţă publică la nivelul municipiului reşedinţă de judeţ. L-au ajutat în acest demers şi cunoştinţele teoretice acumulate în urma mai multor cursuri de specializare, cunoştinţe care au fost transpuse cu profesionalism în activităţile specifice de poliţie finalizate cu rezultate foarte bune în activitatea structurii pe care a condus-o, aspecte reliefate şi de calificativele foarte bune obţinute în întreaga carieră, recompensele, distincţiile şi semnele onorifice acordate. Comisarul şef de poliţie Sabou Mircea-Gigel şi-a dedicat activitatea în slujba cetăţenilor, constituind un exemplu atît pentru toţi poliţiştii IPJ Maramureş, cît şi pentru ceilalţi reprezentanţi ai instituţiilor de apărare a legii din judeţ, ai instituţiilor civile de pe raza municipiului şi ai societăţii civile, alături de care a reuşit creşterea gradului de siguranţă publică în municipiul Baia Mare.
Alături de şeful Poliţiei Municipiului Baia Mare, alţi 25 de poliţişti au păşit ieri în sala de şedinţă cu o misiune diferită. Nu s-au dat ordine, nu s-a discutat despre situaţia operativă, ci s-a făcut un bilanţ al amintirilor şi al performanţelor. Au predat ştafeta ofiţerii: comisar şef Orzac Ioan, şeful Poliţiei Oraşului Baia Sprie, comisar şef dr. Paşca Viorel, expert criminalist oficial în domeniul “expertiza pentru detecţia comportamentului simulat (poligraf)”, comisar şef Bîrsoan Nicolae-Iacob, şeful Biroului Poliţie Rutieră Baia Mare, comisar şef Săucan Nicolae-Gheorghe, comisar şef Achim Ioan, comisar şef Orădeanu Petru, comisar şef Cadar Dorina şi agenţii de poliţie: agent şef principal Oros Teofil-Sorinel, agent şef principal Giurgea Ioan, agent şef principal Lemnean Gheorghe, agent şef principal Covaci Ion, agent şef principal Mureşan Vasile, agent şef principal Corui Dănuţ, agent şef principal Cureu Ioan, agent şef principal Cureu Ludovic, agent şef principal Sabadîş Ion, agent şef principal Blaga Felician-Stelian, agent şef principal Pitiritean Gheor­ghe-Octavian, agent şef principal Szabo Zoltan, agent şef principal Demeter Ştefan, agent şef principal Ardelean Ioan-Andrei-Manuel, agent şef principal Buda Dumitru, agent şef principal Suci Ioan, agent şef principal Podea Nicolae şi agent şef Hoban Vasile-Gheorghe.
Şeful inspectoratului, chestor de poliţie dr. Viorica Marincaş, şi-a exprimat recunoştinţa pentru profesionalismul, onoarea şi demnitatea cu care toţi poliţiştii şi-au făcut datoria, le-a înmînat diplome şi plachete de merit pentru întreaga carieră, urîndu-le multă sănătate şi împliniri alături de familiile lor.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.