Nu am ieşit din cadranul lunii iulie, cînd în prima zi a ei, în urmă cu 75 de ani a venit spre lumină, la Mireşu Mare, poetul, criticul-literar, traducătorul şi mai ales profesorul universitar Ion Pop. Membru al Academiei Române.
Începuturile sale literare sînt legate de celebra revistă „Echinox” apărută la Cluj în 1968 care a dat o nouă faţă literaturii române. Ion Pop a reuşit să-şi armonizeze trei însuşiri pregnante ale personalităţii sale – poet, critic şi istoric literar şi profesor fără să se stînjenească una pe alta. Răzvan Voncu surprinde admirabil cele trei ipostaze. Scrie mai tînărul critic: „Poetul e mai degrabă un spirit tradiţional în haină modernă în timp ce criticul şi istoricul literar s-au ocupat cu predilecţie de subiecte moderne şi extrem – moderne – avangarda, Nichita Stănescu -, iar profesorul şi-a legat numele de formarea şi continuarea echinoxismului, curent divergent faţă de toate aceste repere ale personalităţii sale”. Mi-l amintesc din toamna anului 1979 cînd a venit la Sighetu Marmaţiei pentru o întîlnire de-o seară cu Nichita Stănescu. Atunci s-a conturat studiul monografic despre marele poet. A rămas în ramă judecata de valoare a criticului despre Nichita: „Este fără îndoială poetul cel mai mare din perioada postbelică, orice s-ar zice”. Nu pot uita un moment esenţial din biografia noastră cînd l-am întîlnit în comuna natală, Mireşu Mare, şi cînd i-am amintit spusa poetului francez Ives Bonnefoy despre Domnia Sa: Ion Pop mai are ochii plini de obîrşii. Atunci într-o sală de clasă (unde mi-a acordat un interviu) şi-a spus un crez: „Am făcut întotdeauna o distincţie clară, cerută cu Maiorescu. Nu am confundat omul cu opera”. A fost în Franţa ca profesor şi diplomat cultural. A realizat dialoguri cu personalităţi ale criticii, semioticii, esteticii franceze. Ce ghid sublim în orientările spirituale europene moderne! Mă reazim de opinia prietenului Răzvan Voncu: „Avem în Ion Pop o splendidă efigie a Ardealului literar românesc, creator de operă solidă, substanţială şi, nu în ultimul rînd, un critic în care poţi avea încredere”. Celui care crede că avem valori în literatura românească îi spunem cu drag: să ne trăiţi, domnule Profesor! Domnule academician.
