Luptă strînsă pentru podiumul Maratonului Ursoii 2016

0
813

Două minute au decis podiumul ediţiei a XI-a a Maratonului Ursoii 2016, competiţie de alergare ce are loc anual la Ieud din iniţiativa unui fiu al comunei maramureşene.
Lupta a fost strînsă între primii clasaţi, care au fost nevoiţi să sprinteze în ultima parte a cursei în ciuda epuizării după cei peste 21 de kilometri alergaţi pe Valea Ursoii. Primul care a trecut linia de sosire a fost bistriţeanul Nicolae Bălan, un obişnuit al maratoanelor şi semimaratoanelor. Sportivul de 31 de ani a parcurs traseul Ursoii în 1 h 11 min 47 sec. Pentru locurile 2 şi 3 au concurat băimăreanul Ştefan Libotean, cel mai tînăr competitor, şi lăpuşeanul Artur Ianos Miklos, fost sportiv de performanţă şi campion naţional. Cei doi au fost înregistraţi cu timpul de 1 h 14 min 30 sec, respectiv 1 h 14 min 55 sec.
Ieudul a fost reprezentat în competiţia sportivă de trei concurenţi: Antonela Dunca, singura femeie înscrisă la Maratonul Ursoii 2016, Christoph Sonnier, cetăţean francez stabilit în Ieud în urmă cu aproape un deceniu, şi Vasile Dunca, organizatorul evenimentului şi iniţiatorul acestuia.
Cîştigătorii au fost răsplătiţi cu premii în bani, însă toţi participanţii au plecat din Ieud nu doar cu tricourile şi diplomele care să le amintească de Maratonul Ursoii, ci şi cu multe amintiri frumoase.
Maratonul Ursoii a devenit o competiţie de alergare cu tradiţie, fiind organizat an de an în prima sîmbătă de după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, în aceeaşi perioadă în care are loc şi întîlnirea dintre fiii satului Ieud. Cursa se desfăşoară pe un traseu mixt cu o lungime de 21 de kilometri, avînd o dificultate medie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.