Elitele şi cetăţenii

0
349

Ajuns la New York, a treia zi de Crăciun, anul trecut Horaţiu mă duce să văd celebrul Wall Street. Imaginaţia m-a păcălit. Ştiam că este cel mai important centru financiar al lumii, deci mă aşteptam să văd bulevarde largi. Cînd colo o stradă de un kilometru şi ceva (0,7 mile). Cum New Yorkul este o sfidare a Cerului nici Wall Street nu face excepţie. Istoria acestui loc este cutremurătoare. Se vorbeşte mai puţin că aici a fost prima piaţă oficială de sclavi (1711) de obicei indieni băştinaşi şi africani. Urmele trecutului sînt selective. Statuia lui Washington aduce aminte că aici a fost scena unde primul preşedinte al Americii a depus jurămîntul (30 aprilie 1789, scrie pe soclu). Primul arhitect al sistemului financiar timpuriu al Statelor Unite, Alexander Hamilton are o mică placă şi un semn al veşniciei în cimitirul Trinity Church. Reflexul profesional l-a arătat faţă de presa care susţine centrul financiar: ziarul The Wall Street Journal. Primul număr a apărut în anul 1889. Avea patru pagini şi costa doi cenţi. În faţa redacţiei aflu că în anul 2007 ziarul avea un tiraj zilnic de 2 milioane de exemplare fiind depăşit în America doar de USA Today. Toate acestea, şi multe altele, le-am descoperit la Muzeul Presei din Washington. Cu fireasca încărcătură subiectivă citesc (în traducere) articole apărute în celebra publicaţie americană.
Recent a apărut un articol de opinie, neobişnuit pentru linia editorială a ziarului, semnat de Peggy Noonan. Pune în contrast elitele şi cetăţenii. Există vreo legătură între cei doi poli? Ori îşi aduc aminte unii de alţii doar în orele astrale ale alegerilor? Am reţinut cîteva idei din care putem trage ceva învăţăminte. Închipuind un dialog cu o cunoştinţă a Angelei Merkel, s-ar spune că actualul cancelar acţionează pentru a-şi atinge nişte idealuri. Ea vrea să propună o Germanie cu o imagine bună contrapusă marelui păcat al ei din secolul trecut. Această ţară istorică a nazismului, masacrarea unei minorităţi, va fi „urmată de triumful moral al braţelor deschise” scrie Peggy. Dar cancelarul a pus întreaga povară pe umerii oamenilor de rînd, care trăiesc la periferie, care nu au resurse pentru a duce această povară. Doamna Merkel şi cabinetul ei nu sînt afectaţi de decizia cu imigranţii. Provocarea integrării diferitelor culturi, a negocierilor tensiunilor zilnice, frica de pe străzi – toate acestea, pe umerii oamenilor neprotejaţi. Aşa a apărut incidentul de la Köln. Mor cetăţenii pentru ideile elitelor. Asta se vede limpede în Vest. Peggy mă duce pe Wall Street „acolo unde se formează oameni de stat, rareori se formează cetăţeni”. O constatare care mă pune pe gînduri: „Marii directori de corporaţii îşi petrec timpul cu decizii pe termen scurt, cu indicii bursieri, cu profitul trimestrial”. Cam uită America. Ei gîndesc global şi privesc spre acţionari. În Silicon Valley ideea interesului naţional nu se discută. La Hollywood bogaţii îşi apără copiii de decăderea culturală, dar nu le pasă de cei săraci. În Manhattan, copiii elitelor se căsătoresc între ei şi se stabilesc la Londra, New York sau Mumbai. Elitelor le este frică de oamenii care se luptă să trăiască. „Bogăţia te rupe, puterea face distanţă mai mare între tine şi ceilalţi. Este o scindare între conducători şi conduşi.” Elitele abandonează ideea că aparţin unei ţări, că au răspunderi pentru cetăţeni. Peggy relatează o întîmplare din Virginia unde au ajuns refugiaţi sirieni. Refugiaţii au fost plasaţi în oraşe cu venituri mici şi cu rate mari ale sărăciei. Departe de marile oraşe. Peggy crede că este vorba despre o abilă autoprotecţie. La un anumit nivel elitele ştiu să-şi poarte de grijă. Gîndiţi-vă cum este pe la noi? Elitele româneşti cu aceleaşi apucături. Vor cu poporul dar fără popor!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.