Rectorul şi inocenţii

0
456

Academicianul Ioan-Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca a fost invitat la Deseşti, pentru lansarea primului număr al revistei satului din colegiul căreia face parte. Distinsul istoric, chiar în aceeaşi zi, a avut minunata idee să organizeze la Universitate primul Congres Naţional al Istoricilor din România, după 36 de ani de tăcere. Cu participare internaţională. Exclam alături de prietenul Dinu Flămând, care scria că te ia cu fiori numai gîndindu-te la acest “gol istoric”, răstimp în care nu s-a putut discuta despre demnitatea celui care studiază şi scrie cărţile de istorie pe aceste meleaguri. În această perioadă s-a scris istorie aservită ori au proliferat amatori cu teorii şugubeţe cu pretenţia de senzaţional unii chiar au sfidat autorităţi în materie. Tocmai de aceea iniţiatorul Congresului şi-a intitulat comunicarea “Meseria de istoric la începutul mileniului al treilea”. Tocmai pentru a canaliza discuţiile participanţilor pentru a preciza “statutul şi rolul istoricului în societate” arătînd că rolul istoricului este să formeze generaţii de oameni educaţi, iubitori de cultură. Apoi precizează: “Pentru că altminteri riscăm să formăm generaţii de oameni fără cultură generală, fără educaţie şi foarte uşor de manipulat”. În locul unui discurs festivist, convenţional rectorul a tras un semnal de alarmă. Constată din interior că spre universitate se îndreaptă o mare parte din tinerii slab pregătiţi în învăţămîntul mediu. A mai amintit şi starea îngrijorătoare a învăţămîntului umanist românesc în condiţiile în care facilităţile de informare sînt extrem de amăgitoare. Dacă este un bun mînuitor al calculatorului tînărul crede că este pe deplin format. Orice om de bună credinţă ştie că o informaţie prelucrată de alţii nu te face să gîndeşti cu capul tău. Scriitorul Dinu Flămând conturează o idee la care subscriu: “Nimeni nu învaţă în locul tău, chiar dacă îl poţi avea pe Herodot pe tableta kindle. Iar dacă nu ai stocat în memoria ta marea linie istorică a civilizaţiilor, nu ai dialogat cu ele şi cu tot ceea ce este trecutul tău personal şi colectiv, inclusiv cel geologic sau cel conţinut în lumina astrelor, degeaba îţi imaginezi că te duci pe Wikipedia să iei informaţia gata împachetată precum un kil de zahăr”. Globaliştii au sărit ca arşi socotind că rectorul ar fi înjosit “generaţia Facebook”. M-a mirat naivitatea scriitorului Mircea Cărtărescu care erijîndu-se într-un apărător al navigatorilor pe internet şi-a adus pilda propriului său fiu care este un as al tehnologiei care ne este tuturor de mare folos. Bravo lui! Discursul rectorului se referea nu la binefacerile acestui regim de “democraţie planetară” ci la fetişizarea tipului de informaţie plată, care poate ocoli tocmai etapa cînd se clădeşte personalitatea fiecăruia dintre noi. Domnul rector avea privirea îndreptată spre misiunea istoricilor tineri (era la Congresul naţional al istoricilor români) care nu pot eluda perioada profundă, bine articulată a asimilării în bibliotecă. Istoricul Ioan-Aurel Pop este un autor cu o impresionantă operă publicată, un medievalist recunoscut, cu strălucite studii în străinătate, spirit renascentist, vorbitor de limbi străine, cel mai tînăr membru al Academiei Române. Reţelele de socializare s-au inflamat zadarnic. Uşor am ştiut că reacţia nervoasă este o caracteristică a acestei generaţii. Orice generaţie este produsul unei revoluţii tehnice. Ba a radioului, ba a televiziunii. Generaţia care trăieşte cu telefonul inteligent la tîmple are trăsăturile ei. Cine a gîndit matur declaraţia rectorului la Congres a putut constata că invită inocenţii la o cultură profundă. Ceea ce nu este o jignire. Toată lumea este fascinată – inclusiv rectorul – de lumea reţelelor de socializare, a motoarelor de căutare. Dar aici este vorba de cartea de istorie. O cultură solidă nu poate fi deprinsă în şcoală decît cu ajutorul disciplinelor fundamentale. Mai ales la istorie. De faţă au fost 450 de istorici din Ungaria, Republica Moldova, Serbia, Israel, Austria, Germania, Franţa, Canada şi România. N-am auzit nici o reacţie potrivnică. Reamintesc că prima ediţie a Congresului, a fost cea mai mare manifestare ştiinţifică din domeniul istoriei din România din ultimii 36 de ani. Discursul rectorului a fost unul curajos şi realist. Oare a supărat pe cineva? Cred că inocenţii au lumea lor, drumul lor, dar fac parte din bucuria noastră.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.