Comercianţii ar trebui să plătească o taxă de 0,5% din cifra de afaceri anuală în scopul reciclării ambalajelor utilizate în activitatea acestora, propune un proiect legislativ depus recent la Parlament. Conform proiectului, taxa va fi alocată primăriilor, pentru a achiziţiona containere şi implementa sisteme de reciclare selectivă a deşeurilor.
Conform legislaţiei actuale, comercianţii care nu recuperează deşeurile de ambalaje rezultate în urma consumului sunt obligaţi să achite la Fondul de Mediu câte 2 lei pentru fiecare kilogram de deşeuri nereciclate.
Proiectul de lege instituie o taxă de reciclare, pentru fiecare comerciant, al cărei cuantum este stabilit la valoarea de 0,5% din cifra de afaceri realizată într-un an calendaristic. Suma stabilită ar urma să fie plătită o singură dată. Deşi aminteşte de diferitele tipuri de comercianţi, iniţiativa legislativă nu face nicio diferenţă între aceştia în ce priveşte aplicarea taxei de reciclare.
Sumele colectate din noua taxă vor constitui venituri la bugetele locale, cu destinaţia expresă a achiziţionării şi instalării sistemelor speciale de colectare selectivă a deşeurilor. Astfel, containerele speciale pentru colectarea selectivă a deşeurilor vor fi instalate de primărie sau consiliul local în proximitatea comercianţilor, prevede proiectul.
Conform acestuia, taxa de reciclare va fi recuperată de comerciant prin valorificarea deşeurilor reciclabile din containerele speciale instalate în proximitatea magazinelor.
Proiectul de lege mai propune ca şi consumatorul să poată beneficia de un stimulent de recuperare, atunci când returnează comerciantului ambalaje reciclabile. Acest stimulent ar trebui să fie constituit de o recompensă financiară directă sau bon valoric de achiziţii de la comerciant.