Întreaga Uniune Europeană are o politică socială accentuată, oamenii din stratul de jos al societăţii fiind protejaţi. La fel se întîmplă şi la noi în România, cu atît mai mult cu cît la conducerea ţării pentru următorul mandat se află un partid cu orientare de stînga, ceea ce înseamnă forţarea claselor de sus să susţină prin taxe şi contribuţii subzistenţa celor năpăstuiţi de soartă. Ceea ce nu este deloc uşor: cei afectaţi, persoanele foarte active şi performante profesional, se vor coaliza şi vor presa schimbarea politicii, prin stimularea muncii, nu a protecţiei sociale. Trebuie să ne aliniem la politica europeană, care are grijă de omul muncitor de rînd!
România se află într-un stadiu de grijă exagerată faţă de categoriile sociale defavorizate, dar se pare că beneficii sociale au chiar şi cetăţenii şi familiile înstărite, ceea ce nu este deloc corect. Aşa se face că alocaţie pentru copii primesc, şi o încasează, chiar şi persoanele care au venituri foarte mari. Alocaţia a crescut de la 42 la 84 de lei pe lună şi copil, dar acest efort făcut de stat nu duce la creşterea natalităţii. Nici indemnizaţia pentru creşterea copilului, care este de 85% din salariul ultimelor 12 luni lucrate din ultimii doi ani, nu este prea corectă, de vreme ce statul face acest efort în care primii interesaţi de creşterea copilului sînt părinţii, nu statul. Este un exces de sprijin atunci cînd statul plăteşte pentru creşterea unui copil o sumă mai mare decît salariul preşedintelui ţării, cu care poţi angaja zece bone! Este o certitudine că natalitatea scade, cu toate aceste măsuri sociale de susţinere a familiilor. O soluţie rezonabilă ar fi să mărim deductibilitatea fiscală pentru salariile celor care au copii.
În judeţul Maramureş, de ajutoare sociale se bucură circa 100.000 de oameni, suma totală fiind de circa 40 de milioane de euro pe an. Avem nevoie de protecţie socială, dar statul prin Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale trebuie să le îmbine în aşa fel ca omul să îşi asigure existenţa prin munca sa, nu prin munca altora. Tendinţa de a crea o uriaşă clasă de asistaţi social şi beneficiari de ajutoare sociale trebuie inversată. Parlamentul României a dat multe astfel de pomeni, parcă îi încurajează pe cetăţeni să întindă mîna, nu să-şi caute de lucru. În nici un caz, statul nu ar trebui să-i ajute la nesfîrşit pe oamenii apţi de muncă, cîtă vreme există locuri de muncă neocupate (în Occident, se practică sistemul şapte zile de lucru – şapte zile libere, ceea ce permite naveta chiar de la distanţa de 150 km între casă şi serviciu).
Studiile de sărăcie sînt controversate, există mai multe praguri de sărăcie. Cine are venituri mai mici de 615 lei pe lună şi membru de familie, primeşte ajutor de încălzire. Alocaţie de susţinere a familiei se acordă sub 530 de lei pe membru de familie. Sub 200 de lei, este alt prag. În lume, ONU consideră că este sărac omul care are venit mai mic de un dolar pe zi. La noi, statul caută să înlăture sărăcia. Recent, Guvernul PSD-ALDE a mărit salariul minim pe economie la 1.450 lei de luna viitoare, dar şi pensia socială, de la 450 lei la 520 lei pe lună, mărire 15% (cine nu a muncit aproape deloc, va avea pensie pe jumătate faţă de cel care a muncit toată viaţa). Iar punctul de pensie creşte de la 1 iulie 2017 cu 9%. Ajutorul social numit venit minim garantat este aprobat de primari, pe baza anchetei sociale, cu multe suspiciuni de incorectitudine şi aranjamente pentru … votanţi. Primarii profită de faptul că ajutoarele sociale nu sînt verificate încrucişat în bazele de date ale statului.
Avem nevoie de un ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale care să vadă toate aceste incoerenţe ale sistemului de ajutor social şi să le elimine. În caz contrar, vom vedea pe mai departe orbi care merg pe bicicletă, pensionari de boală cu bătături în palme, beneficiari de ajutor social care muncesc la cules de măsline în Spania, persoane cu SIDA care fac pe amanţii, milionari care cer alocaţia pentru copii, persoane care locuiesc în vilă cu etaj şi pretind ajutor de încălzire…
