Nu mă mir… constat

0
509
Dan Daniel şi pictorul Aurel Dan

De la fotografia de presă, Dan Daniel a ajuns la fotografia de înaltă ţinută artistică. Şi-a descoperit pasiunea pentru fotografie, inspirat fiind de maestrul fotograf Silviu Gheţie. A început să lucreze ca fotograf de presă în 2002 la cotidianul „Graiul Maramureşului”. Din 2010 şi până în 2016 a gestionat un mic shop foto în cartierul Vasile Alecsndri. Din februarie 2016, Dan Daniel a devenit fotograf free-lancer. Joi, 9 februarie, Dan Daniel a venit în faţa publicului cu o frântură din căutările sale lăuntrice. Evenimentul a fost cu atât mai special, cu cât a fost şi ziua de naştere a lui Dan Daniel. Vernisajul expoziţiei intitulată „Nu mă mir…constat” a avut loc în Salonul Artelor al Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” din Baia Mare. Debutul a fost marcat de un moment muzical de mare virtuozitate interpretat de grupul condus de violonistul Dan Daniel.

O privire “fotografică” înspre interior

Pentru artistul fotograf, Dan Daniel, a fost un bun prilej pentru a se întâlni cu foştii colegi de breaslă, dar şi cu oameni dragi. Ca orice artist, Dan Daniel n-a dorit să spună prea multe cuvinte despre lucrările sale, lăsând imaginile să vorbească de la sine. În schimb, despre arta fotografică a lui Dan Daniel a vorbit directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Maramureş, Ioan Marchiş. Acesta a reamintit câteva dintre numele valoroase ale şcolii de fotografie din Baia Mare: profesorul Dragoş de la Liceul de Arte a fundamentat arta fotografică din Baia Mare, Sorin Ilieşiu, Radu Suciu, Silviu Gheţie. „Dacă ai profesori buni, obţii ceeea ce vedem aici. Aparatul nu are o sensibilitate inteligentă, aparatul face nişte măsurători şi el îţi execută o copiere a imaginii. Orice imagine nu este decât una interioară. Modul cum priveşti realitatea este rezultatul a ceea ce obţinem pe acest ecran care este hârtia fotografică, această fereastră înspre o lume interioară”, a punctat Ioan Marchiş.

Intuiţie şi sensibilitate artistică

Directorul instituţiei de cultură a mai accentuat că Dan Daniel are şi intuiţie, dar şi o sensibilitate artistică, atât de necesare creatorilor de artă. „Este vorba până la urmă mai mult de intuiţie şi de sensibilitate artistică. La Dan Daniel întâlnim amândouă aceste două laturi, dar întâlnim şi talentul extraordinar pe care probabil l-a moştenit de la tatăl său. Nu vreau să-l acuz de prea multă savanterie, dar şcoala băimăreană de fotografie o are. Fotografii scapă greu de ideea de a şoca, dar un lucru care şochează poate să fie unul superficial. Trebuie să faci cultură, arta este creaţie, fotografia expusă la acest nivel are pretenţii de artă şi trebuie să devină artă. Dacă iei fotografii în serios, ei sunt artişti şi devin artişti. Fără imagine nimic nu se poate fixa în memoria noastră afectivă, iar imaginea este impactul nostru emoţional cu lumea şi cu lumea interioară. Realmente, Dan Daniel este un om care şi-a ales bine drumul”, a menţionat Ioan Marchiş. Sculptorul l-a sfătuit pe Dan Daniel să dea dovadă în continuare de seriozitate, „să fie pretenţios la materiale, să nu fie hulpav de cantitate”, pentru că doar aşa poate evolua în arta fotografică.

Impresiile pictorului Aurel Dan

La eveniment a fost prezent şi pictorul Aurel Dan, tatăl artistului fotograf. „Surprinde detalii din natură, din viaţă. El le materializează în fotografii. E prima dată când văd fotografii de-a lui într-o ţinută mai specială. A ştiut să speculeze ceea ce este nevoie. Cred că 99% din fotografii sunt imagini de înaltă ţinută artistică”, a mai spus artistul plastic, Aurel Dan. Expoziţia „Nu mă mir… constat” poate fi admirată în Salonul Artelor până în 23 februarie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.