După recuperarea punctelor pierdute

0
327

FC Bistriţa – ACS Fotbal Comuna Recea

ACS Fotbal Comuna Recea merge la Bistriţa pentru a-şi recupera punctele pierdute în etapa inaugurală a returului, formaţia antrenată de Romulus Buia şi Ovidiu Mic terminînd doar la egalitate (0-0) duelul cu ocupanta ultimei poziţii din seria a V-a, Recolta Dorolţ. Acum, gruparea maramureşeană, situată pe poziţia secundă, va evolua azi, de la ora 15.00, în fieful penultimei clasate, FC Bistriţa, un adversar accesibil la prima vedere. Pentru a-şi consolida locul din clasament, maramureşenii au nevoie de toate punctele puse în joc şi avem convingerea că oaspeţii de azi se pot întoarce acasă cu cele trei puncte. Jucătorii celor de la Recea au de partea lor valoarea şi experienţa necesare, în faţa unei echipe tinere şi care are ca obiectiv evitarea retrogradării. În mod normal ACS Fotbal Comuna Recea ar trebui să consemneze prima victorie a returului, dar totul e să nu-şi subestimeze adversarul. Maramureşenii sînt favoriţi şi prin prisma faptului că în meciul tur, cînd bistriţenii aveau şi jucători consacraţi, au învins cu scorul de 3-1.
Programul etapei • Vineri, 10 martie, ora 15.00: FC Bistriţa – ACS Fotbal Comuna Recea; Gaz Metan Mediaş 2 – FC Zalău • Sîmbătă, 11 martie, ora 15.00: CS Iernut – Metalurgistul Cugir; CSM Avântul Reghin – CS Oşorhei; Unirea Dej – Unirea Jucu; Recolta Dorolţ – Sănătatea Cluj-Napoca; AFC Hermannstadt – ASA Târgu Mureş 2. Viitorul Ulmeni stă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.