În 23 iunie 2018, vom sărbători ziua de naştere a Preasfinţitului Iustin, Episcop al Maramureşului şi Sătmarului.
S-a întâmplat să-l cunosc pe Preasfinţitul Iustin din anii îndepărtaţi şi îi ştiu râvna depusă în şcolile pe care le-a parcurs, întru dobândirea unei educaţii alese şi deschizătoare de drumuri. Am fost prezent adesea la evenimente pe care, ca autoritate ecleziastă, le-a orânduit şi patronat. A absolvit, ritmic şi consecvent, toate treptele devenirii ca slujitor al bisericii. Mai întâi, Seminarul. Va fi hirotonit întru diacon şi preot, având drept naş de călugărie pe Înalt Preasfinţitul Justinian. A urmat Institutul Teologic de grad universitar. Licenţiat în teologie, va fi ales arhiereu-vicar pe seama Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului. Va obţine titlul de doctor în teologie la Universitatea din Cluj-Napoca. Am asistat la momentul hirotonisirii întru arhiereu, după trecerea la cele veşnice a neuitatului Justinian Chira. Devine astfel cel de-al XXX-lea episcop de Maramureş şi Sătmar. Rămâne în mintea mea şi activitatea sa în vatra ortodoxiei care este Rohia. Ce vedem astăzi pe versanţii mânăstirii „Sf. Ana” din Rohia este indestructibil legat de strădaniile şi entuziasmul său, de puterea de a vedea duse la bun sfârşit, una câte una, clădirile construite cu destinaţie bisericească ori pentru activităţi cetăţeneşti. Stareţul de altădată merită cu prisosinţă respectul nostru. Facem recurs şi la cele peste două decenii în care părintele Iustin Sigheteanu s-a exprimat ca arhiereu-vicar al Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului. Rememorăm apariţia pe harta municipiului Baia Mare a Catedralei Episcopale „Sf. Treime”, pe care documentele o numesc „ctitorie a Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin”, o recunoaştere binemeritată. Îi urez, din partea mea şi a familiei mele, un fierbinte: La mulţi ani!
Nicolae BUD