Am crescut în spiritul armoniei între vecini. Gardul nu a fost pricină de vorbe în plus, fiecare om fiind stăpân ferm pe terenul înscris în cadastru. Ne împrumutam, între noi, cu ce nu aveam în casă. Vecini ne erau până la a şaptea familie pe uliţă. În sărbători, ne întâlneam în poveşti. Salutul de dimineaţă era în firescul zilei. Cu această mentalitate, de vecinătate, am ieşit în lume. Credeam că şi între ţări ar fi asemenea obiceiuri. Evident, realitatea din istorie m-a lămurit. Lucrurile sunt, de obicei, tocmai pe dos. Istoria recentă, care ne mai bate în geam, are pilde negre. Dar eu continui să cred că binele vine de la înţelegere.
Elevat, şi argumentat, a scris despre bună vecinătate regretatul diplomat Iftene Pop, din satul Rus. De aceea legăturile cu vecinii ţării mele le tratez cu respectul cuvenit. Cam aşa ar trebui să fie şi sentimentele lor. Cea mai delicată relaţie o avem cu liderii vecinei din Apus. Nu cu poporul. Cinstirea Anului Centenar ne-a demonstrat că rănile istoriei se vindecă greu. Liderii maghiari, din România şi de la Budapesta, au spus-o franc că sărbătoarea românilor este doliu pentru ei. Eu m-am simţit jignit. Greu de înţeles opţiunea ţâfnoasă, mai ales că suntem în acelaşi Club European. Liderii maghiari transmit, din generaţie în generaţie, naţionalismul orgolios, zic ei, nobiliar. Românii şi-au făcut ţara de jos în sus. Mulţi dintre intelectualii români au rădăcini rurale cu studii la Viena, Paris ori Budapesta. Clasa de mijoc a fost energia naţiunii. Dar şi unii boieri.
Vecinii de la Apus nu se împacă cu gândul că ne-am câştigat demnitatea naţională în istorie. Care, se vede, trebuie apărată. Mi-am zis să nu mai iau în seamă toate ieşirile unor demnitari maghiari, de aici şi de aiurea. Dar se vede că politeţea noastră, de vecini, nu este luată în seamă. Am fost destulă vreme mucenici, acum e vremea naţiunilor libere. Ungaria are o politică de forţă şi din interior, dar şi din exterior. Cea mai nouă născocire a vecinilor este cererea co-suveranităţii Ungariei asupra Transilvaniei. Cu adresă Ţinutul Secuiesc. Am crezut, iniţial, că este o bravadă naţionalistă de genul spânzurării păpuşii ce-l închipuia pe Avram Iancu. Nicidecum. L-am auzit pe istoricul Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, abordând subiectul cu seriozitate. Socotind pretenţia o găselniţă, chiar o absurditate.
Răsfoiesc presa. La sfârşitul lunii ianuarie, Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş solicită statului român să ia măsuri ferme, şi concrete, pentru a respinge şi dezaproba ingerinţele anacronice ale Guvernului de la Budapesta în problemele interne ale României. Se face apel la prevederile Tratatului de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate dintre România şi Ungaria şi se cer garanţii că autonomia teritorială, pe criterii etnice, nu va fi niciodată adoptată în România. Forumul Civic mai cere respect pentru însemnele naţionale: imn, drapel, stemă. În cadrul întâlnirii, desfăşurată la Muzeul Spiritualităţii Româneşti, de la Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe, s-a făcut o trecere în revistă a stării comunităţii româneşti din cele trei judeţe. Cum situaţia pe teren dă serioase semne de întrebare, s-au căutat direcţii pentru păstrarea şi afirmarea valorilor româneşti în Arcul Carpatic. Printre participanţi s-a aflat şi ÎPS Andrei, episcopul Covasnei şi Harghitei, care s-a arătat îngrijorat că presa nu vorbeşte, mai pe larg, din surse sigure, despre vizita Papei Francisc în România la sfârşitul lunii mai.
Din veştile pe care le avea episcopul, la data întâlnirii Forumului (28 ianuarie), Papa va ajunge şi la Şumuleu-Ciuc şi va fi întâmpinat de premierul Ungariei, Viktor Orban, împreună cu o suită de demnitari maghiari. Cuvântul Papei va fi tradus numai în limba maghiară. Deocamdată, preşedintele României, premierul guvernului român, nici un deputat ori senator din Parlamentul României nu au dat semne că vor fi la Şumuleu. Cred că este o strategie românească. Nu cred că înalţii demnitari români nu vor fi la Şumuleu. Localitatea se află în inima României. Absenţa lor ar fi o gravă eroare. O revoltătoare gafă. Ce imagine ar trimite România în lume? Trebuie să citească, şi să ţină minte, art. 1 din Constituţie: “România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”. Deci fără trăsnaia cu co-suveranitatea.
Da, Cuvânt despre Transilvania! Este titlul unei cărţi (1982) semnată de Ion Lăncrănjan, un scriitor pe nedrept uitat. Aduc aminte cuvintele marelui istoric David Prodan: ”Problema Transilvaniei nu se discută niciodată la masa tratativelor”. Şi punctum!
