Democraţia a fost inventată de grecii antici, creştinismul a promovat egalitatea oamenilor, iar de cîteva sute de ani, democraţiile reprezentative s-au impus în majoritatea statelor. Însă nu toată lumea este mulţumită şi apar dese revolte împotriva autorităţilor publice. Fiecare om vrea ca opinia lui să fie aplicată în societate, ceea ce ar presupune ca toate legile să fie aprobate de toată lumea, în consens, ceea ce este imposibil într-o democraţie. Mai degrabă într-o dictatură!
Elveţia ne oferă modelul de democraţie directă, care apelează frecvent la consultarea populaţiei. Aşa ar trebui să facem şi noi. Democraţia are şi dezavantaje, poporul poate alege şi partide extremiste, deşi practic ar trebui să ne ferim de extremismul de dreapta şi stînga, dacă am învăţat ceva din erorile făcute în trecut.
Democraţia înseamnă păreri diferite, dar ce se întîmplă cu minoritarii? Nu vor recunoaşte înfrîngerea şi vor acuza „tirania” majorităţii. Sîntem deci obligaţi să acceptăm protestele lor ca parte a democraţiei, iar politicienii trebuie să asculte opiniile tuturor celor interesaţi şi să caute consensul social (consensul politic nu poate fi prea des obţinut într-o democraţie reală).
Este în natura oamenilor să fie diferiţi unii de alţii. În politică, avem păreri după cîte partide sînt şi nu numai. Dezavantajele se văd cînd apare resentimentul şi ideea că cei care pierd alegerile suportă neplăceri, iar resentimentele se transformă în duşmănie.
Viaţa lor este plină de suferinţă, vor da vina pe alţii, nu-şi vor recunoaşte erorile. Alegătorii înghit înfrîngerea, iar politicienii minoritari se exprimă critic la adresa majoritarilor, ceea ce e în firea democraţiei, mai ales dacă discursul este de bun-simţ. Revolta nu are legătură cu nivelul de trai, de obicei săracii nu ies în stradă. Criza economică nu-i reală, consumul a crescut, fiecare român are casă, autoturism şi smart, iar forţa sa de muncă e preţuită. Este însă evidentă criza morală a societăţii, amplificată de discursul nediplomatic, dezinformator.
Politica în stil negativ se bazează pe limbajul politically correct („nu vrem să fim conduşi de penali şi proşti”) şi uniformizat: noi sîntem cinstiţi, ei sînt hoţi. Are loc o spălare a creierului, omul cumsecade dispare şi în loc rămîne vindicativul. Partidele cîştigă simpatizanţi, dar societatea stagnează, aşa că oamenii aceştia trebuie priviţi cu înţelegere, au existat şi pe vremea lui Isus şi va exista mereu riscul căderii în haos, căci ideile monstruoase (cine nu e cu noi e împotriva noastră) sînt la fel de periculoase.
Omul are violenţa în gene, iar furia din copilărie împotriva celui care ţi-a luat jucăria se transformă la maturitate în furie contra ierarhiei. Omul lucid evită răzbunarea, înţelege că vine din respingere. Întotdeauna, refuzul generează respingere, iar cel care suferă îşi pierde decenţa şi discernămîntul.
Omul are o capacitate uriaşă să facă rău, începînd de la răul mărunt, pînă la crimă. Putem evita răul dacă acceptăm adevărul că trebuie să ne schimbăm şi să învăţăm să ne purtăm cu oamenii, să ne sacrificăm pentru ei (mai ales în familie), să nu fim mîndri. În dialog, adevărul nu-i de partea unuia, ci scopul e să ajungem la consens, fără să controlezi, fără să convingi.
Conflictele pot fi rezolvate prin înţelegere, dacă recunoaştem aceleaşi norme de conduită şi toţi cei interesaţi sînt de acord. Cînd forţezi pe cineva, îi furi libertatea şi-l chinui. Democraţia directă devine utilă cînd cei direct interesaţi sînt morali, însă cum floarea etică e rară, soluţia practică rămîne democraţia prin reprezentare.
