În fiecare an în luna aprilie este marcată Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale pentru a promova rolul pe care îl au drepturile de proprietate intelectuală (brevetele, mărcile, desenele și modelele industriale, drepturile de autor) în stimularea inovării și creativităţii. Anul acesta, mottoul sub care se celebrează Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale este „Reach for gold: intellectual property and sports” (proprietatea intelectuală și sporturile – aspiraţia spre victorie).
În România, asigurarea protecţiei proprietăţii intelectuale se realizează, în principal, prin două instituţii de specialitate: Oficiul de Stat pentru Invenţii și Mărci (OSIM), în domeniul proprietăţii industriale și Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), în domeniul drepturilor de autor și al drepturilor conexe.
Compartimentul American Corner din cadrul Bibliotecii Judeţene “Petre Dulfu” Baia Mare, în colaborare cu Centrul Regional Maramureş al O.S.I.M. şi al O.R.D.A organizează mâine, 18 aprilie, de la ora 12, activitatea cu titlul „Dreptul de proprietate intelectuală: repere esenţiale în era digitală”. Participanţi la această activitate vor fi elevii de la Colegiul Naţional „Gheorghe Șincai” din Baia Mare. Cu această ocazie, Carmen Neacșu, reprezentantă a Centrului Regional Maramureş al O.S.I.M. şi al O.R.D.A va susţine o prezentare pe tema drepturilor de proprietate intelectuală pentru a face cunoscut tuturor rolul important pe care acestea îl au în dezvoltarea şi inovarea tuturor domeniilor de activitate.