Troparele Învierii

0
63

Las teologii, preoţii şi înalţii ierarhi, învăţaţii să mărturisească cu creştina lor pricepere înţelesurile adînci ale Învierii Mântuitorului. Miracolul nu poate fi interpretat de lăutari, nu are sfinţenie dacă este coborât în derizoriu. Mama îmi spunea că este un mare păcat să nu cinsteşti faptele sfinte. Miracolul Învierii a preocupat minţile luminate ale omenirii. Scopul acestui text nu este de a intra în ţesătura atîtor teorii care au traversat ultimele două milenii. Ci să mă retrag în umbra bisericii din satul natal, să provoc timpul trecut atunci când am tresărit la primele trăiri creştine. Cum m-am născut în preajma sfântului lăcaş, mergeam des să privesc icoanele de pe peretele exterior al bisericii. Închipuiau Drumul Crucii. Nu uit, nici în momentul când scriu aceste rânduri, imaginea Mântuitorului urcând dealul sub povara crucii, cu cununa de spini pe capul aureolat. Apoi răstignit pe cruce, cu palmele străpunse de cuie. Sângele prelins mi-a provocat o milă nevindecată. Pe vremea aceea, oficial atee, deprindeam textele sfinte din familie, de la preot şi din iluminări, precum icoanele despre care am vorbit.
Trăiam cu intensitate duhul sărbătorii din Săptămâna Patimilor, care este menită să pregătească credincioşii pentru Înviere. Sunt rememorate suferinţele lui Iisus din ultima parte a vieţii pământeşti. În fiecare zi urcam câte o treaptă spre Golgota. Aşa că Vinerea Mare, ziua în care Iisus a fost răstignit pe cruce, lacrimile curgeau din icoanele îngerilor. Biserica era înconjurată de Sfântul Aer, pe sub care treceau credincioşii. Epitaful simboliza trupul mort al Mântuitorului. Noaptea Învierii a rămas până în ziua de astăzi sinonimă cu naşterea Luminii. Clopotele oficiau ceremonia sunetelor sacre. Toaca din lemn de paltin a însoţit cu bătăile ei ritualul sărbătorii. La miezul nopţii, credincioşii înconjurau biserica. Eu eram în faţa icoanei în care Mântuitorul se ridica din mormânt. Auzeam vocea preotului, care parcă deschidea Cerul: ”Veniţi de luaţi Lumină!”
Scena pilduitoare mi se pare dialogul preotului din faţa uşii împărăteşti cu cel nevăzut, dar cu vorbe luminătoare. Zice preotul: ”Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre şi vă ridicaţi porţile cele veşnice şi va intra Împăratul slavei”. Vocea din duhul bisericii întreabă: „Cine este Împăratul slavei?” Preotul lămureşte: „Domnul puterilor. Acesta este Împăratul slavei.” Prin vreme, multă vreme, Învierea a devenit o sărbătoare a luminii. Mormintele din jurul bisericii sunt pline de lumânări. Apoi vestea cosmică anunţată de preot: ”Hristos a înviat!” De aici puterea sărbătorii se răsfrânge în sufletul credincioşilor. Rămân pătruns de canonul Paştilor: ”Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”.
Parcă în fiecare se ridică o turlă de biserică. Este mesajul purificator. Încrezător în puterea binelui. Ceremonia Sfintei Învieri era înconjurată de obiceiuri aducătoare de bine. Lumânările din Noaptea Învierii mama le punea după icoană şi le aprindea dacă se abăteau asupra familiei grindină, furtuni ori alte primejdii. Poetul Ioan Alexandru mi-a mărturisit pe laiţa unei biserici din Maramureş, într-un ajun de Paşti, că este fascinat de Troparele Învierii. Mi-a spus, în felul lui, că troparul este scurta rugăciune care explică într-o formă poetică evenimentul liturgic prăznuit. Ştia pe de rost cele opt glasuri. Pe cartea lui ”Imnele Maramureşului” mi-a dăruit ca dedicaţie cel de-al optulea glas: ”Din înălţime Te-ai pogorât, Milostive, îngropare ai luat de trei zile, ca să ne izbăveşti pe noi din patimi. Cela ce eşti Viaţa şi Învierea noastră, Doamne, slavă Ţie!”
Ce a mai rămas din sărbătoarea prunciei ? În satul meu, deşi s-au împuţinat oamenii, puterea sărbătorii nu a scăzut. Ca în tot Maramureşul. Am ascultat şi de Eminescu, cel care a spus: ”Credinţa zugrăveşte icoanele-n biserici.”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.