Marți, 3 septembrie, în jurul orei 10, în Punctul de Trecere al Frontierei Petea, s-a prezentat, pentru efectuarea formalităților de frontieră pe sensul de intrare în ţară, cetățeanul român F.T., în vârstă de 41 de ani, domiciliat în județul Botoșani.
Acesta conducea un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară marca Volkswagen LT 35 și remorcă, ambele înmatriculate în România. Pe remorcă se afla un autoturism marca BMW 7L, fără plăcuțe de înmatriculare, an de fabricaţie 2014.
La controlul specific, s-a constatat că autoturismul transportat era semnalat ca fiind furat, alertă introdusă de autoritățile din Germania în data de 15.07.2019.
Maşina în cauză, în valoare de aproximativ 77.000 lei, a fost indisponibilizată şi se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.