Sunt subiecte, cu efecte profunde, despre care se vorbește în surdină în Europa. Așa este fenomenul imigrației. România, cum știm, nu este atât de atractivă pentru imigranți. Ea este un rezervor de emigranți. În țările de destinație, migrația este un instrument pentru a remedia deficite de forță de muncă. Din punct de vedere istoric, se consideră că relativa prosperitate economică și stabilitate politică din Uniunea Europeană au exercitat o atracție considerabilă pentru imigranți. Știm și noi că țările mai râvnite sunt Germania, Franța, Italia, Spania, ori Marea Britanie. Majoritatea migranților sunt adulți, persoane active, cu studii și calificări, iar efectul emigrației este pierderea populației active în țările de origine. Unde se reduc familiile noi.
În România, cadrele didactice sunt pe locul al treilea în topul migrației, după medici și asistentele medicale. Așa că, în unele țări din Apus, creșterea populației se datorează imigrației și nu sporului natural al populației. Cu cât cetățenii sunt mai bine pregătiți, cu atât sunt mai predispuși spre a pleca spre alte zări, pentru a câștiga mai bine de pe urma calificării lor. Dar nu doresc să comentez acest fenomen extrem de complex, cu urmări care vor bulversa, în câteva decenii, echilibrul demografic al multor țări europene. Pentru România, viitorul nu este, deocamdată, încurajator. Dacă spun că, în Anul Centenarului Marii Uniri, a plecat din România populația unui oraș cât a Ploieștiului, realitatea ne poate pune serios pe gânduri. Dacă până acum, țările puternice din Europa socoteau imigrația ca o victorie, în ultima vreme au început să reflecteze mai atent asupra fenomenului. Mai ales că populația a început să se agite după atentatele de anii trecuți din Franța și Germania.
În urmă cu cinci ani, un filosof francez, Michel Onfray, a formulat o frază care spune mult: „În Franța este interzis să reflectezi pe tema imigrației!” Numele lui a fost asociat cu stânga franceză. Dar, mai nou, formulează concluzii apropiate de cele emise de pe poziții de dreapta, sau chiar de extremă dreaptă. Președintele Macron consideră că în nici un caz subiectul imigrației nu trebuie să rămână apanajul dreptei. Dramaturgul și prietenul Matei Vișniec, căruia îi urmăresc corespondențele din Paris, constată că tema imigrației, mai nou, înnourează peisajul politic francez. În întreaga Europă subiectul agită apele, chiar în țări cu puțini străini, precum Ungaria. Dar cei mai pasionali sunt francezii. Parcă doresc a spune că ei vor rezolva ecuația, în care au câțiva termeni esențiali. Susținătorii lui Macron își pun întrebarea: nu cumva președintele a virat spre dreapta? Mai ales că a provocat o dezbatere, pe această temă, în Parlament.
Imigrația este un fenomen care transformă Europa. Liderul francez se întreabă: în ce fel se remodelează? Este un curent în Franța care reproșează stângii că a eșuat în materie de abordare a imigrației. Astfel, Franța are dificultăți de a reflecta cu seninătate pe tema imigrației. Dar am aflat și alt motiv care l-a determinat pe Macron să lanseze acest subiect, devenit delicat, în arena politică. Unii șușotesc, alții scriu în ziare. În perspectiva alegerilor viitoare pentru președinția Franței, el va avea în față un singur adversar, pe Marine Le Pen, lidera extremei drepte. Care are o atitudine fermă față de imigranți. Sondajele spun că, pentru prima dată în istoria Franței postbelice, candidatul extremei drepte are șanse reale de a câștiga președinția. Motivul principal este tocmai imigrația. Mai corect spus, stoparea imigrației. Evident se referă la imigrația ilegală.
Președintele Macron este în dificultate de atitudine. Nu are cum să renunțe la doctrina care l-a propulsat la putere. A se situa împotriva imigrației ar produce o furtună în Europa. Cu efecte economice, culturale, o prăbușire a unui sistem de idei. Dar nici să lase subiectul pe seama extremei drepte, a formațiunilor populiste și naționaliste care acționează cu forme radicale. De aceea, cel puțin în Franța, imigrația a devenit o obsesie. Și pentru cetățeni dar și pentru politicieni. Se propune o pauză de imigrație pentru ca democrația și identitatea europeană să fie salvate. Mai bine de stânga decât de extrema dreapta.
Am observat că ideile conturate de un intelectual sunt atent urmărite de politicieni. În campania noastră pentru prezidențiale, nu s-a spus un cuvânt despre această problemă care frământă Europa. Știind că președintele răspunde și de politica externă a țării.
