Sâmbătă, 26 octombrie, de la ora 11, în Sala de conferințe din cadrul Bibliotecii Județene “Petre Dulfu” din Baia Mare va avea loc cea de-a patra ediție a concursului de scurtmetraje „We Like to Movie” (WLTM), cu scopul de a stimula talentul și inventivitatea tinerilor pasionați de arta cinematografică. Concursul, organizat de Interact Club Baia Mare în colaborare cu Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, din acest an le propune participanților un exercițiu inedit de imaginație: existența într-o lume în care atât trecutul, cât și viitorul sunt concepte inexistente.