Prichindei în fiecare zi, criminaliști pentru o zi!

0
19

Copiii de la două unități școlare din Baia Mare au vrut să se întâlnească, în cadrul proiectului „Școala Altfel”, cu oameni specializați în anumite domenii. Unde credeți că au ajuns? În laboratorul criminalistic din cadrul IPJ Maramureș.
Ghidați de polițiști, prichindeii au aflat povestea locului în care au ajuns și s-au întors la Grădinița de Artă și Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” îmbogățiți cu tainele lumii pe care și-au dorit să o descopere.
Atelierele educative și cooptarea celor mici într-o serie de provocări criminalistice, astfel încât vizita lor să fie, până la urmă, un proces de învățare, s-au desfășurat pe parcursul a trei ore.
Cei mici au putut explora împreună cu lucrătorii Serviciului Criminalistic tainele observării, fixării și ridicării urmelor papilare, precum și a celor de încălțăminte, tehnica întocmirii portretului vorbit, a identificării persoanelor după semnalmente și posibilitățile de lucru ale criminaliștilor legate de alte ramuri ale criminalisticii, respectiv traseologia și balistica.
Vizita a combinat jocul cu fixarea cunoștințelor prin mai multe prezentări și demonstrații practice potrivite vârstei și capacității de înțelegere a copiilor.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.