În perioada iulie – septembrie, polițiștii de ordine publică au evaluat măsurile de securitate fizică la peste 19.000 de obiective. Pentru deficiențele constatate, au fost aplicate peste 1.000 de sancțiuni contravenționale, însumând peste 1,6 milioane lei.
În perioada iulie – septembrie, polițiștii au evaluat măsurile de securitate fizică la 18.655 de agenți economici, instituții publice sau de interes public, 624 de ATM-uri externe sediilor bancare și au efectuat 623 de controale privind respectarea legislației în domeniul sistemelor de securitate private, de către prestatorii serviciilor de securitate și transportatorilor de valori.
Rezultatul verificărilor arată că majoritatea entităților cu cerințe speciale, respectiv 78,49% dintre unitățile verificate, au implementat cerințele minimale de securitate fizică în termenul de conformare, îmbunătățindu-și astfel nivelul de securitate.
În celelalte cazuri, au fost stabilite măsuri și termene de remediere a neajunsurilor constatate, fiind aplicate 1.010 sancțiuni contravenționale cu amendă, în valoare totală de 1.642.090 lei.