CSM Focșani – CS Minaur Baia Mare 26-25 (12-14)

0
81

Joi, 21 noiembrie, Sala Sporturilor din Focșani a fost gazda partidei de handbal masculin dintre CSM Focșani și CS Minaur Baia Mare, din cadrul etapei a 11-a din Liga Zimbrilor. Din păcate, băimărenii au pierdut la un gol diferență, deși la un moment dat conduceau cu 4 goluri.
A venit însă acea „clasică perioadă slabă” din a doua repriză, prezentă aproape în fiecare joc, iar gazdele au întors rezultatul.
Minaur n-a început bine meciul, fiind condusă cu 4-1 (min. 7), urmare unor ratări sau greșeli de tehnică individuală. Brajovic și Haiduc aduc diferența la un gol, 4-3 (min. 9), însă gazdele se distanţează din nou la trei: 7-4 (min. 13). Deși jucăm cu un om în minus, după eliminarea lui Nagy, scorul devine 7-6 (min. 16). Situația se repetă și Focșani se duce din nou la 3 goluri, 12-9 (min. 23).
Urmează minute excelente pentru Minaur, în care nu primește gol (şi cu ajutorul lui Ciobanu, care a apărat două lovituri de la 7m), şi înscrie de 5 ori la rând, astfel că repriza se încheie cu 12-14.
Partea a doua debutează destul de prudent, cu gazdele încercând să revină, dar Minaur mai atentă în apărare, cu Ciobanu din nou eficient, astfel că s-a ajuns la 14-18 (min. 39) și 15-19 (min. 40).
Aici intervine „marea pauză”, de aproape 10 minute, timp în care Minaur n-a marcat deloc, dar a primit 6 goluri: 21-19 (min. 38). Gazdele au reușit să se desprindă la trei goluri: 25-22 (min. 52). Apoi au marcat Cip și Kotrc, Marijanac a punctat și el dintr-un 7m ușor acordat: 26-24 (min. 56). Pierdem balonul în atac, apoi Căbuț recuperează și înscrie pe contraatac: 26-25 (min. 57.30). Kotrc recuperează și el, dar nu finalizăm. Țenghea prinde la Eros și mai avem 50 de secunde de atac. Cu opt secunde înainte de ultimul fluier, aruncarea lui Cip din extremă este parată de portarul gazdelor și meciul se termină cu 26-25. Trei puncte mari pierdute.
După acest meci, CS Minaur ocupă locul 4 în clasament, cu 7 victorii, un egal şi 3 înfrângeri, acumulând 22 de puncte. Pe primul loc se situează Dinamo Bucureşti, cu 24 de puncte, dar cu 2 jocuri mai puţin.
Minaur are un final de an „de foc”, cu foarte multe meciuri. Joia viitoare, băimărenii vor juca acasă cu Vaslui (meciul se va juca la Şcoala Nr. 5), apoi vor juca la CSM București. Luni, 9 decembrie, Minaur va juca acasă, în optimile Cupei României, cu CSM Bacău, pe 12 decembrie are meci în deplasare, la Constanța, iar pe 15 decembrie, dacă trece de CSM Bacău, va juca meciurile din sferturile Cupei.
Din etapa 11 s-au mai disputat meciurile: • SCM Politehnica Timișoara – Dunărea Călărași 23-22 • CSM Făgăraș – AHC Potaissa Turda 30-29 • CSM Vas­lui – Steaua București 28-33 • AHC Dobrogea Sud Constanța – CSM Reșița 26-18.
Se vor mai juca: Dinamo București – CS HC Buzău (duminică, 24 noiembrie, 16.15) • CSM București – CSM Bacău (marți, 3 decembrie, 17.30).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.