Găinile sînt „arestate” în coteţe, ouăle sînt scoase din pieţe!
În legătură cu focarul de gripă aviară din oraşul Seini, autorităţile au dat două comunicate de presă liniştitoare, pentru a nu alerta populaţia. Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor DSVSA Maramureş a trimis la toate primăriile din judeţ un comunicat prin care anunţă că a fost diagnosticat un focar de influenţă aviară în localitatea Seini, la o exploataţie comercială pentru ouă de consum. În jurul fermei afectate a fost instituită o zonă de protecţie şi de supraveghere, pe o rază de 3 km, respectiv de 10 km. În jurul fermei, se aplică măsuri de interzicere a circulaţiei oamenilor şi autovehiculelor. Tălpile celor care intră şi ies din zonă (muncitori la firmele din jur) şi anvelopele autovehiculelor sînt dezinfectate cu substanţa numită Virocid. Situaţia este ţinută sub control de către medicii veterinari şi Poliţia Locală Seini, aplicîndu-se măsurile necesare pentru asanarea focarului de boală.
Dar efectele sînt cu mult mai extinse. Ţăranii trebuie să închidă păsările în coteţe, tîrgurile fiind închise, iar în pieţele ţărăneşti nu mai este voie să vinzi ouă de casă şi nici păsări tăiate. Măsurile dictate de autorităţi au severitate excesivă şi pun în pericol economia comercială, dar şi piaţa ţărănească.

Medicii veterinari le recomandă fermierilor şi gospodarilor care cresc păsări domestice să ia măsuri de biosecuritate, în scopul prevenţiei, apariţiei şi difuzării acestei boli transmisibile, mortale, care nu are nici un leac şi nu există nici un vaccin util.
Păsările domestice din gospodăriile populaţiei se recomandă să fie ţinute în curţi, în adăposturi închise sau cel puţin sub şoproane îngrădite, astfel încît să nu vină în contact cu păsările sălbatice. Pe cît posibil, găinile trebuie separate de raţe şi gîşte. Adăparea păsărilor trebuie să se facă din surse de apă la care nu au acces păsările sălbatice. Hrănirea se face cu furaje din surse cunoscute, vor fi păstrate normele de zooigienă şi se interzice comercializarea păsărilor şi a ouălor în tîrguri sau în pieţe.
Accesul persoanelor străine în adăpostul găinilor este interzis. Proprietarul îşi va dezinfecta încălţămintea la fiecare intrare şi ieşire din adăpostul avicol. În cazul unor mortalităţi (animale pierite), indiferent de specie, va fi anunţat imediat medicul veterinar din comună sau DSVSA Maramureş, tel. 0262-224031.

Prezent ieri în Baia Mare, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, dr. Robert Chioveanu, ne-a declarat că o echipă de specialişti în patologie aviară se află în Seini din 14 ianuarie 2020 şi face o anchetă epidemiologică, pentru a găsi sursa bolii. Deocamdată, există doar bănuieli în legătură cu posibilii vectori de transmitere a bolii: păsările sălbatice (ferma se află aproape de rîul Someş), furajele (importate din Ungaria), factorul uman (proprietarii fermei sînt medici veterinari concesionari în Seini), o mînă criminală (improbabilă)… Este cert că focare de gripă (influenţă) aviară există şi în Polonia (9), Slovacia şi Ungaria (unul la graniţă, aproape de Oradea). Comisia Europeană a fost informată şi va decide dacă se impune stoparea exportului de carne de pasăre şi ouă, a spus preşedintele ANSVSA.
Ieri, Comisia Judeţeană Maramureş pentru Situaţii de Urgenţă (au fost prezenţi şi şefii de la Poliţie, Jandarmi, SRI…) s-a întrunit în biroul prefectului şi au fost asiguraţi de medicii veterinari că situaţia este sub control. Au fost retrase ouăle suspecte, au fost incinerate păsările moarte (în prima zi, 7.000, iar mîine se va încheia acţiunea cu cele 18.699 de găini arse de tot). Virusul se numeşte H5N8, spune buletinul de analiză dat de laboratorul din Bucureşti.

din ferme sunt dezinfectate
Cazul a început în 6 ianuarie 2020, cînd au pierit multe găini. Medicii locali nu şi-au dat seama că este gripă aviară, aşa că abia în 8 ianuarie au anunţat autorităţile judeţene şi naţionale. Pierise deja 60% din efectiv! A fost o indecizie veterinară! În 8 ianuarie, s-a pus sechestru pe găini şi pe ouăle din stoc – nu au mai ajuns pe piaţă. Toate ouăle de la ferma respectivă au fost retrase de pe piaţă, pînă la ultimul magazin… (Totuşi, un număr de ouă au fost consumate.)
Consecinţele economice pot fi grave, dacă UE va stopa exportul de ouă şi carne de pui din România. Pentru a preîntîmpina extinderea focarului la fermele din jur (în Seini există 8 exploataţii comerciale de găini ouătoare şi pui de carne), măsurile sînt ferme, dar ne putem aştepta la orice…
Pentru noi, este îngrijorător că veterinarii de stat nu pot controla bolile la porci şi păsări! Iată că fermele comerciale, deşi respectă teoretic normele europene, de fapt sînt periculoase pentru arii mari, pe 10 km în jur!