Duminică dimineaţa, în jurul orei 7, poliţiştii din Sarasău au fost sesizaţi prin SNUAU 112 că, pe raza localităţii Cîmpulung la Tisa, s-a produs un accident rutier.
Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au stabilit că un tânăr, de 20 ani, care conducea un autoturism, într-o curbă la stânga a pierdut controlul volanului şi a intrat în coliziune cu poarta de acces a unui imobil.
Verificările poliţiştilor au relevat că tânărul care a condus nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar în urma testării cu aparatul etilotest s-a stabilit că avea o concentraţie de 0,37 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Din fericire, în urma accidentului nu au rezultat victime omenești, ci doar pagube materiale.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, urmând a fi dispuse măsuri legale.