Prima linie de consiliere psihologică pe tema COVID-19, pentru cadre didactice, elevi și părinți poate fi apelată gratuit.
Cu sprijinul Grupului Digi România, numerele de telefon 0771.141.767 și 0771.141.750 au devenit numere TELVERDE, gratuite, din orice rețea de telefonie. Specialiștii psihologi răspund în continuare pe grupul creat pe facebook Ambasador pentru Comunitate, dar și la adresa de e-mail: ambasadorpentrucomunitate@proactaedu.ro. În cadrul acestui proiect lucrează peste 10 psihologi, în sistem de voluntariat. Asociația Proacta EDU este pregătită să extindă numărul psihologilor până la 50, în funcție de solicitări.