Repetiții folclorice online

0
38

Ansamblul Folcloric Național Transilvania nu renunță la planurile culturale. Chiar dacă a stat departe de scenă în această perioadă, artiștii instituției culturale au fost în tot acest timp cu gândul la spectatori.
În acest sens, reprezentanții instituției au decis să pregătească de zor viitoarele acțiuni artistice. Directorul ansamblului, Iuliana Dăncuș, a declarat că soliștii, instrumentiștii și dansatorii nu au renunțat la repetiții. Ei au repetat de acasă, sub îndrumarea coordonatorilor cu care s-au întâlnit în mediul online prin intermediul aplicației ZOOM. Oficialii prestigioasei instituții de cultură așteaptă cu nerăbdare la fel ca și ceilalți artiști ridicarea restricțiilor și posibilitatea susținerii concertelor cu public, considerând că și oamenii au nevoie de o mângâiere artistică.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.