Peste 200 de autovehicule verificate…

0
20

Poliţiştii Serviciului de Ordine Publică au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilegale din domeniul silvic.
Din cele 206 autovehicule oprite pentru verificări, 31 transportau material lemnos. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 26 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 8.720 lei.


… şi 47 societăți comerciale verificate

În weekend, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au verificat 21 societăți comerciale și 3 persoane fizice în zona Sighetu Marmației și Baia Mare, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale.
Activitățile au continuat duminică, când au fost verificate alte 23 de societăți comerciale din Baia Mare. De această dată au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale.
Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 31.000 lei, fiind ridicată în numerar suma de aproximativ 3.500 lei.


Identificaţi după comiterea unui furt în Baia Sprie

Vineri, în jurul orei 13, poliţiştii din Baia Sprie au fost sesizaţi de către o femeie, de 38 de ani, cu privire la comiterea unui furt produs pe strada Gutinului.
În fapt, femeia a relatat că în jurul orei 10.30, persoane necunoscute au sustras o bicicletă în valoare de 2.153 lei, pe care fiul acesteia a lăsat-o nesupravegheată pe un spațiu ver­de de pe strada Gutinului.
La scurt timp după sesizare, în urma activităților informativ-operative desfășurate de poliţişti, au fost identificate 3 persoane, cu vârste cuprinse între 25 şi 52 ani, din Baia Mare, bănuite de comiterea furtului.
De asemenea, poliţiştii au recuperat bicicleta, fiind restituită persoanei vătămate.
S-a întocmit dosar pe­nal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.


Prins în timp ce sustrăgea bunuri în Sighetu Marmaţiei

Vineri, 26 iunie, poliţiştii din Sighetu Marmaţiei au fost sesizaţi cu privire la un furt comis într-o societate comercială de pe strada Bogdan Vodă.
La faţa locului, poliţiştii au constatat că reprezentantul societăţii comerciale a reţinut un tânăr, de 24 de ani, din judeţul Timiş, care a încercat să treacă pe lângă casele de marcat fără a achita bunuri ascunse într-un rucsac, sustrase din magazin.
Bunurile au fost recuperate în totalitate.
În cauză s-a întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt.


Urmărit de polițiști, a luat sacoșele cu țigări și a fugit

Sâmbătă seara, în jurul orei 22, polițiștii Grupei Canine efectuau activități specifice pe B-dul Unirii, când patrupedul Vis a „mirosit” un autoturism.
Polițiștii au efectuat semnalele regulamentare de oprire, dar întrucât persoana de la volan și-a continuat deplasarea, au pornit în urmărirea sa.
Autoturismul a fost oprit pe strada Rapsodiei, iar la volan a fost identificată o femeie, în vârstă de 45 de ani. De pe scaunul din dreapta al autoturismului a coborât un bărbat, care avea asupra lui 2 sacoşe, şi a fugit, abandonându-le la un moment dat pe o alee dintre garaje.
În câteva minute polițiștii l-au prins pe cel în cauză. Un bărbat, din Remetea Chioarului, în vârstă de 49 de ani.
În sacoșele abandonate poliţiştii au găsit 250 pachete cu țigări, pentru care nu au putut fi prezentate documente de proveniență.
Ţigările au fost ridicate, iar polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă.


Depistată în timp ce vindea țigări de contrabandă

Tot sâmbătă, polițiștii din Baia Sprie au întocmit un alt dosar pentru comiterea infracțiunii de contrabandă, după ce au depistat pe strada Gutinului o femeie care avea asupra ei, în vederea comercializării, țigări care trebuiau supuse unui regim vamal.
Și în acest caz se continuă verificările pentru documentarea întregii activități infracționale.


Li s-a făcut foame şi au pătruns într-un fast-food

Activităţile de investigare şi documentare desfăşurate de poliţiştii din Sighetu Marmaţiei au dus la identificarea a doi tineri bănuiţi de comiterea infracţiunii de tentativă la furt.
Din cercetări a reieşit faptul că, în cursul nopţii de joi spre vineri, în jurul orei 03.30, cei doi tineri au pătruns prin efracţie în incinta unui fast-food, însă nu au reuşit să sustragă bunuri, fiind surprinşi de persoana vătămată.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pe numele celor doi tineri, în vârstă de 17 respectiv 20 de ani.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.