Calendarul mobilității a fost reactualizat

0
11

• proba scrisă va avea loc în 29 iulie! •

Calendarul privind mobilitatea personalului didactic din învăță­mântul preuniversitar în anul școlar 2020-2021 a fost reactualizat prin ordin de ministru.
„În urma promulgării de către președintele României, Klaus Iohannis, a Legii pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ, a fost aprobat prin ordin de ministru și transmis spre publicare în Monitorul Oficial, Calendarul mobilității personalului didactic din învă­țământul preuniversitar în anul școlar 2020-2021. Astfel, în perioada 9-16 iulie, candidații la concursul național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar își vor depune dosarele de înscriere la inspectoratele școlare sau se pot transmite și electronic. Proba scrisă din cadrul acestui concurs (titularizare) va avea loc în data de 29 iulie 2020, cu respectarea tuturor măsurilor igienico-sanitare în vigoare. Primele rezultate vor fi afișate pe 4 august. Contestațiile vor fi depuse în perioada 4-5 august, iar în data de 11 august vor fi afișate rezultatele finale”, a transmis Antoaneta Bolchiș, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Maramureș.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.