Ca urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul ANOFM, în primul semestru al anului 2020 au fost încadrate în muncă 107.181 persoane. Din totalul persoanelor ocupate până la data de 30 iunie 2020, 43.148 au peste 45 de ani, 25.757 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 20.558 au între 25 și 35 de ani, iar 17.718 sunt tineri sub 25 de ani (dintre care 11.274 tineri NEET).
Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (35.718), profesionale (26.487), gimnaziale (35.718), 9.804 fiind cu studii universitare. Din numărul total de persoane încadrate prin intermediul ANOFM în primele șase luni ale anului 2020, 58.229 fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Un clasament al județelor cu cele mai multe persoane angajate arată că Timiș ocupă primul loc (8.296), urmat de Suceava (5.630) și Neamț (5.359).
Pentru integrarea pe piața muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenției teritoriale pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reședința beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, modificată și completată. În primele șase luni ale anului 2020, numărul persoanelor care au beneficiat de asistență pentru înregistrarea în evidență ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecției sociale privind acordarea indemnizației de șomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 245.313 persoane.