Autoritatea locală din Copalnic Mănăștur își vede eforturile încununate, după primirea unei plachete de onoare din partea AFIR, ca fiind performanți în ce privește atragerea de fonduri europene. În realitate, primarul Mihalca și comuna Copalnic Mănăștur, una dintre cele mai dificile din județ, cu 12 sate aparținătoare, sunt pe locul 1 între toate comunele din cinci județe, din întreaga regiune de NordVest. Mai apar în nobilul top localitățile Recea și Ocna Șugatag. Revenind, în cazul Copalnicului, vorbim de 20,275 milioane de euro atrași în perioada 2004-2020, de 26 de programe de finanțare europeană și guvernamentale. Mai mult, la timpul prezent, aici se derulează alte 9 proiecte europene…