Licențe 3D gratuite pentru cadrele didactice

1
134

Editura Didactică și Pedagogică (EDP) a acordat, în premieră, primele 5.000 de licențe 3D gratuite profesorilor din România.
Cadrele didactice calificate în utilizarea manualelor 3D de la EDP au primit codul de activare pentru conturile individuale de pe platforma MozaBook, care pun la dispoziție, în premieră în țara noastră, manualele Editurii Didactice și Pedagogice, îmbogățite cu elemente 3D, pentru un proces de învățare interactiv și interesant, în clasă și la distanță, atât pentru profesori, cât și pentru elevi. Simultan cu codul de activare, profesorii au primit și instrucțiunile de utilizare a platformei, care îi vor ajuta să împăr­tă­șeas­că împreună cu elevii, o experiență unică la clasă, într-un an școlar atipic, cu multe provocări. Prin intermediul tehnologiei educaționale 3D, fiecare profesor deținător al licenței își poate personaliza în mod original manualele Editurii Didactice și Pedagogice, cu resursele spectaculoase inserate pe platforma mozaBook, dar și cu propriile resurse, având la dispoziție o bibliotecă virtuală cu peste 1.200 de animații 3D în premieră în România, sute de videoclipuri educaționale, instrumente și jocuri educaționale în limba română. Resursele educaționale 3D de la EDP pot fi accesate de toate cadrele didactice din învă­ță­mântul preșcolar, primar, gimnazial și liceu.

1 COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.