Comuna Mireșu Mare reactivează măsurile de urgență!

0
71

Administrația locală din Mireșu Mare se vede obligată să revină cu măsuri restrictive aplicate la nivelul comunei, din cauza numărului mare de persoane infectate cu Covid-19 în ultimele zile.
„Stimaţi cetăţeni ai comunei Mireşu Mare, comunitatea noastră trece printr-un moment de grea încercare. Incidenţa cazurilor de coronavirus a depăşit pragul critic de 3 la mie. Ca atare, suntem în zona roșie. Revin cu apelul meu că persoanele din comuna Mireşu Mare, care se află în situaţii critice din cauza Covid-19, pot apela la primărie. De asemenea, revin cu unele măsuri pe care le-am luat în perioada de stare de urgenţă la nivelul celulei de criză din primărie privind Covid-19. În situația actuală, în care comuna noastră este în zona roşie, reactivăm aceste măsuri: cetăţenii, care sunt în nevoie, pot apela la cadrele medicale şi farmaciile din Mireşu Mare pentru distribuirea de medicamente către persoanele imobilizate/izolate şi cele care necesită îngrijire medicală la domiciliu. Responsabile de distribuirea medicamentelor sunt farmacistele Adela Borota (Farmacia Genţiana) şi Anca Marincaş (Farmacia Asklepios)” – a precizat Ioan Mătieș, primarul din Mireșu Mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.