Zimbri, uriași, capul lui Mihai Viteazul, eroi invincibili!

0
53

Cele mai frumoase legende maramureșene!

”A fost odată ca niciodată” MARAMUREȘUL, un ținut în care legenda a ajuns să cântărească mai mult decât istoria în sine. Județul e împânzit de legende, care mai de care mai fabuloase, unele pornite probabil de la câte o sămânță de adevăr. Trecem în revistă, pentru Dvs, câteva dintre cele mai frumoase legende maramureșene. Repetăm, e mai puțin important cât adevăr conțin!
• Pentru că trebuia să fim noi mai cu moț, dacii noștri n-au fost daci obișnuiți, ei au fost daci liberi, de unde și visele noastre și aluziile la independență teritorială și autodeterminare. Cum ar veni (fapt anulat recent de descoperirea unui castru roman la Coștiui), daco-romani au fost doar până la Zalău-Porolissum, de aici încolo am făcut ce-am vrut, cum și cui am vrut!!!
• Pintea Grigore Viteazul, a.k.a. Florin Piersic(nțțț…) a fost un supererou neaoș, care a luat de la bogați și a dat la săraci, sau invers, nu e clar. A înfipt biciușca-n țărână de a înfrunzit, a zburat cu aripi de șindrilă peste Cheile Lăpușului, unde a pus piciorul a rămas urmă, unde a băut apă a rămas izvor. A atacat cetăți, spun unii, a purtat zale spun alții, a fost împușcat cu glonț cu grâu încolțit, tocmai când nu purta zalele, spune filmul. Are cele mai multe toponime din Maramureș, ba și o frescă destul de kitschoasă la intrare în județ, la Săcel.
• La Rozavlea, uriașul Cingălău a împietrit și a devenit dealul Gogoșa, când fiica lui, Roza Rozalina, s-a făcut mică-mică pentru un iubit de statură obișnuită. Despre uriașii din zonă s-a mai auzit și-n alte părți din Maramureș.
• Culmea Prelucilor s-a înființat când doi frați viteji în lupte, Luca și Florian, au primit de la regele vremii dreptul de a-și alege un loc al lor, cât pot umbla într-o zi călare. Au ales Culmea Prelucilor, pe care au reușit s-o înconjoare într-o zi călărind. Apoi au înființat o comunitate ce viețuiește până azi, cu nume de familie gen Luca, Florian sau Voivod.
• La Poienile de sub Munte, satul s-a înființat când etnici ucrainieni au trecut munții cu turmele de vaci. Au ajuns într-o pădure atât de deasă, încât erau înconjurați de animale sălbatice care le atacau turmele fără milă. Așa s-au decis să taie copaci uriași, să-i doboare în așa fel încât să facă țarcuri, care au devenit poieni, unde să poată face case și ține animalele în siguranță. Adică în Poienile de sub Munte…
• Borșa este în sine o compilație, o culegere de legende străvechi și contemporane, de la străbuni războinici, la Popa Lupu ce a bătut tătarii, la legende contemporane gen Bandriș sau alți războinici moderni. Poate cea mai frumoasă și mai exagerată legendă este cea a împăratului austro-ungar, probabil Iosif al II-lea, care chiar a trecut pe aici, dar care, gelos pe frumusețea Pietrosului, a cerut să fie decapitat cu 2-3 metri, ca să fie mai puțin înalt decât muntele său preferat austriac, emblemă a locurilor de unde venea…
• Rămânem în zonă pentru Vodă Dragoș, întemeietor al Moldovei, care plecând încolo, să ctitorească, a dat nas în nas cu zimbrul ce scotea foc pe nări, în același timp fiind înconjurat de trupe tătărăști. N-a avut vreme de povești, așa că i-a crăpat capul cu ghioaga de l-a pus direct pe stema Moldovei, de-atunci până în vecii vecilor! Și cățelușa lui, Molda, a dat numele Moldovei, ca să fie foarte clar.
• În Vișeu ar fi existat o mănăstire de călugări ce ar fi fost părăsită din cauza unor capre care ar fi intrat în altar. A fost dată spre folosință țipțerilor, după care regele Carol, văzând-o nefolosită, ar fi dat ordin să se împacheteze și să se ducă la Techirgiol, unde se mai află și azi, ca monument istoric… Oarecum în aceeași notă, prima mănăstire de la Rohiița ar fi fost părăsită de călugări și devalizată de localnicii din Boiereni, drept pentru care asupra lor s-ar fi abătut toate furiile și blestemele, de la inundații la boli și foamete. Altă părăsire de legendă de mănăstire e la Ieud, unde călugării ar fi plecat în pripă, nu înainte de a ascunde o mare comoară în zonă, căutată peste generații de fel de fel de aventurieri…
• Însăși poarta maramureșeană ar fi fost inițial un semn de noblețe, putea fi ridicată doar la gospodării de nemeși, de cneji. Apoi, de toți cei care voiau să țintească, cu averea sau cu egoul, spre mai mult. Acum, din păcate, reapar doar la intrări în localități, la pensiuni și la biserici… de asemenea, la case de boieri de rit nou. Semnele de pe poarta maramureșeană se regăsesc, oarecum firesc, în sculpturi și-n obiecte de rit până în America de Nord, la amerindieni. Soarele, dinții de lup, funia sau peștele nu sunt obligatoriu simboluri religioase creștine, așa cum se sugerează azi.
• Grofii din zona culoarului Someșului au adus și ei legende. Unii ar fi avut animale fantastice, se vorbește de un șarpe cu picioare ce se încălzea vara pe balconul castelului (varan, crocodil de companie probabil…), de o pădure neagră deasă de brad plantată de grof la Pribilești, unde se pierdeau oamenii dacă intrau. Cu siguranță i-au speriat pe sătenii nu foarte citiți și cu căruța aceea fără cai ce scotea fum… poate și cu pasărea cu care plecau, ce nu dădea din aripi, dar făcea zgomot mare…
• Partizanii, la fel ca haiducii, au generat legende. De departe, Blidaru din țara Codrului a născut povești ce se mai perpetuează și acum. A răcnit la cel care l-a făcut să fugă în bejenie de a crăpat inima în el. A chefuit deghizat cu securiști, cu milițieni, ba i-a pus să asculte imnuri regaliste. Mânuia armele mai ceva ca Rambo, dar n-a scăpat de ploaia de grenade ce i-a adus sfârșitul. Punea invers potcoavele calului său, să creadă milițienii că merge, nu că vine… Și lista poate continua.
• Lacul Albastru din Baia Sprie nu are fund, știați? Teoretic chiar n-are, pentru că s-a format prin prăbușirea unei galerii care…ar putea continua NU chiar până în regiunea Wuhan, dar oricum… La fel, se vorbea în anii comunismului că Baia Mare stă pe un labirint de tuneluri, prin care poți intra, însă Doamne ferește de un cutremur că picăm cu oraș cu tot în galerii. N-om fi noi Parisul însă da, există oameni care au umblat prin galerii și știu că de pe Dealul Crucii se poate ajunge să zicem pe Valea Roșie, de la Băiuț la Poiana Botizii. Cum ar veni, ar fi posibil, chiar dacă nu e adevărat labirintul de tuneluri de sub Baia Mare.
Mai avem legende. Care mai de care mai năstrușnice. În Maramureș ar fi îngropat capul lui Mihai Viteazul. Soldații ucrainieni s-ar fi luptat cu ai noștri la Cămara, dar erau prea beți, așa că i-au urcat în tren și au plecat. Încă nu e clar cu arma cu laser încă secretă a României, folosită la Valea Vișeului împotriva tancurilor ruse când plecau să invadeze Cehoslovacia și au zis să intre și pe la noi un pic. De atunci o puteau face publică, americanii au. Numai dacă nu mergea cu cărbune a noastră sau cu motorină… și nu primește aviz Euro 5 acum. Vom reveni asupra lor, dar mai degrabă am reveni asupra acelor legende care își pot dovedi clar sămânța de adevăr!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.