În Maramureș, peste 400 de preșcolari și elevi vor beneficia de o masă caldă

0
168

428 de preșcolari din elevi din Maramureș vor beneficia, cu titlu gratuit, în semestrul I al anului școlar 2021-2022, în perioada desfășurării cursurilor, de un suport alimentar constând într-un pachet sau o masă caldă pe zi. Beneficiarii din Maramureș provin de la: Școala Gimnazială Bicaz (93), Școala Gimnazială Bogdan Vodă (196), respectiv Școala Gimnazială „Regina Elisabeta” Băiuț (139).
Guvernul a aprobat joi, prin Ordonanță de Urgență, continuarea programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 150 de unități de învățământ preuniversitar de stat din țară. Urgența adoptării a rezultat din faptul că un număr însemnat de preșcolari și elevi vulnerabili se află în situație de abandon școlar, descurajați de un cadru legal neadaptat nevoilor reale ale acestora. În lipsa adoptării prezentei ordonanțe de urgență, exista un risc crescut de a nu se realiza incluziunea educațională a tuturor preșcolarilor și elevilor. Programul a mai fost implementat și în anii școlari 2016-2017, 2017-2018, 2019 și 2020 ceea ce, potrivit OUG, impune continuarea implementării și în anul 2021, având în vedere necesitatea susținerii participării școlare, inclusiv prin măsuri care să stimuleze motivarea pentru învățare și creșterea eficienței efortului intelectual al copiilor din unitățile de învățământ pilot, printr-o alimentație echilibrată pentru asigurarea intervenției cel puțin pe un ciclu de învățământ. La închiderea programului-pilot, la finalul anului 2021, în urma analizei realizate de Ministerul Educației, pe baza rezultatelor obținute și interpretate lunar, pe parcursul derulării proiectului, la nivelul fiecărui inspectorat școlar, se va decide asupra oportunității extinderii acestui program la nivel național, respectiv asupra modalității de implementare. Unitățile de învățământ incluse în programul-pilot pot beneficia și de finanțare externă pentru susținerea unor activități similare programului-pilot, activități reprezentând suport alimentar. La nivel național, numărul total de beneficiari este de 68.800 de preșcolari și elevi.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.