În data de 4 februarie, la ora 02.42, polițiștii băimăreni au fost sesizați de către un tânăr, de 23 de ani, cu privire la faptul că, împreună cu doi prieteni, au fost agresați și sechestrați în timp ce se aflau într-un imobil de pe strada Motorului.
La fața locului, polițiștii au identificat apelantul și doi bărbați, de 37 și 43 de ani, din Mureș, care au relatat că în seara zilei de 3 februarie, au consumat băuturi alcoolice într-un local de pe B-dul București, iar după închiderea localului, au fost invitați de către un bărbat necunoscut la locuința acestuia, pentru a continua să consume băuturi alcoolice.
Ajunși la locuința bărbatului, în jurul orelor 22.30, acesta i-a agresat, le-a sustras o sumă de bani și nu i-a lăsat să plece din locuință până în jurul orei 2:30.
Părțile vătămate se aflau sub influența băuturilor alcoolice, nu au avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului și au fost conduse la sediul poliției în vederea continuării cercetărilor.
În urma verificărilor, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptelor. Este vorba despre un bărbat, de 33 de ani, din Seini, față de care polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, iar ulterior instanța de judecată a luat măsura arestării preventive pentru 30 de zile. Bărbatul este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal și lovirea sau alte violențe.
În Recea, 150 pachete cu țigări confiscate
Marți, 8 februarie, la ora 12.15, un echipaj al Serviciului de Ordine Publică Maramureș – Grupa Canină, împreună cu câinele de serviciu „Vis” și un echipaj din cadrul Biroului Rutier, au oprit pentru control un autoturism în Recea.
La volan a fost identificat un bărbat, de 59 de ani, din Hideaga, iar pe scaunul din dreapta se afla soția lui, în vârstă de 56 de ani.
În urma controlului autovehiculului, în interior, s-au găsit 15 cartușe cu țigări (150 pachete) despre care pasagera a declarat că-i aparțin.
Țigările au fost ridicate în vederea confiscării.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.