Lucaciștii s-au întâlnit cu scriitori contemporani

0
45

De Ziua Națională a Lecturii, elevii din clasele a IX-a D, a X-a A și B de la Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare i-au avut ca invitați de onoare pe scriitorii Florica Bud și Nicolae Scheianu.
Aceștia i-au îndemnat pe adolescenți înspre lectură povestindu-le propria experiență cu lumea cărților. „Mie mi-a plăcut foarte mult să văd povestea din spatele unor scriitori contemporani maramureșeni care, în copilărie, nu au avut foarte multe opțiuni pentru a se delecta și mi-a plăcut să înțeleg de unde vine inspirația scriitorilor”, a subliniat Sabău Andrei, elev în clasa a IX-a D. De asemenea, a fost prezentat liceenilor și volumul „Jurnal cu Paul Goma”, de Daniela Sitar-Tăut. În cadrul activității, liceenii au fost provocați să-și aducă acele cărți care i-au impresionat. Organizator al evenimentului a fost prof. Daniela Sitar-Tăut.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.