Bate vântul în Vama Sighet…

0
1152

Dis-de-dimineață, ne-am întors în punctul de trecere a frontierei de la Sighetu Marmației. Locul părea pustiu, chiar dacă cei în uniforme erau la post. Refugiați continuau să vină, ba cu mașini ba pe jos.
Ne-a izbit însă o atmosferă de „ne-am cam plictisit să facem bine”. Ba și corturile fundațiilor s-au rărit.
Ce-i drept, podul e drăgălaș, chiar dacă nu ni s-a permis să ne apropiem de el. La inițiativa unei fundații cu și pentru copii, printre puținele rămase la fața locului, s-au pus jucării pe pod, apoi baloane. Cei ce fug din calea războiului vin, sunt prelucrați în cortul alb lung, apoi iau calea…pe care o aleg. Nu mai vin câți veneau la început, dar vin. Deja vin din alte motive, nu numai din cauza războiului. Trec acum, conform Poliției de Frontieră, între 800 și 1.000 de persoane pe zi, iar ilegal, prin Tisa, mai prind câte un grup organizat…
Revenim la atmosfera din frontieră. Bătea vântul, adia a pustiu. Fără ziariști, fără binefăcători și binevoitori. Ne-a contrariat un om care juca șah singur, la vedere, de parcă invita lumea. Partenerul de drum Ionică Pop s-a pus la o partidă de șah rapid, pe care a mai și câștigat-o.
„Joc șah singur sau cu cine dorește… Sunt în așteptare” – ne spune Kurt Frank, austriac, ce transportă refugiați de aici sau de la Siret, de unde i se solicită, printr-o fundație, cu destinația Budapesta și Viena. La bază, acasă, el face turism arheologic, dar n-a putut sta deoparte, a venit să ajute.
Însă din vamă și din teritoriu începem să aflăm informații dureroase în ce privește venirea ucrainenilor. Au început să vină…de foame!
„Am vorbit cu prietenii noștri din Solotvino (Slatina) și ne-au spus că mai au mâncare în zonă pentru maximum două săptămâni, să-i ajutăm dacă putem. Am trimis mai multe transporturi, deja nici arpacaș și hrișcă nu mai au” – ne spun autoritățile din comuna Bistra, al cărei primar tocmai era plecat cu un transport.
Vă spuneam că vameșii ucraineni cer bani tuturor care vor să scape. Deși probabil și-or fi făcut plinul pe 5 generații, devin tot mai obraznici. O femeie cazată la mănăstirea Hera spune că i s-au cerut 500 de euro pentru ea și copii. Alții spun că femeia cu copiii au trecut cu bani, soțul a fost refuzat, dar a trecut pe la Siret, în schimbul dăruirii mașinii vameșului! Din păcate, s-a mers și mai departe. Aflăm că au început să ceară bani și camioanelor cu ajutoare ce trec din România spre Ucraina. Care s-a încăpățânat și n-a dat bani a fost oprit ceva mai încolo, au deschis camionul și și-au ales ce au dorit. O altă scenă, recentă, s-a petrecut cu ajutoare alimentare trimise din Maramureș, oprite, li se cereau 500 de euro. Șeful delegației a pus mâna pe telefon, a sunat un parlamentar ucrainean, care a zis să-l aștepte, a venit într-o oră și a făcut circ, i-a amenințat cu plecarea în linia întâi a frontului. Dar câți au la dispoziție o asemenea pârghie?

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.