• evenimentul are ca scop strângerea a 250.000 de euro pentru elevii ucraineni •
Echipa FAR a elevilor Școlii Încrederii „Lucian Blaga” Baia Mare (coordonator, prof. Ioana Popovic) a fost, săptămâna trecută, la mare înălțime, alăturându-se inițiativei „Ziua Mondială a Umanității” (Humanity Day). Alături de tinerii de la Transylvania College, organizatorii și partenerii și-au propus, prin această acțiune, să adune în jurul lor milioane de elevi pentru a veni în sprijinul copiilor și profesorilor din Ucraina.
Gazdă a lansării acțiunii a fost Consiliul Județean Maramureș, unde elevii de la Școala Încrederii „Lucian Blaga” Baia Mare au fost însoțiți de echipa FAR a adulților: Ioana Popovic, Mădălina Medan, Ioana Mocanu și Monica Huminiuc.
Cu această ocazie, au fost explicate obiectivele acțiunii: sprijinirea copiilor nevoiți să își părăsească casa, familia, școala, țara, precum și a copiilor cu nevoi emoționale și educaționale speciale. Acțiunea urmărește, tot pentru susținerea copiilor, formarea abilităților de comunicare și relaționare socială, cultivarea și întărirea sentimentului de a fi în siguranță, includerea și integrarea într-o nouă comunitate. Cu ocazia Zilei Mondiale a Umanității, un mesaj de susținere al europarlamentului Corina Crețu a fost transmis către toți cei implicați în acțiune. „Să dăruim și să credem că zâmbetul unui copil încălzește și umple de iubire inima celui care dăruiește, iar împreună putem dărui un strop de bucurie, speranță, încredere în vieților unor copii! “Ziua Mondială a Umanității” (Humanity Day) va fi celebrată, începând din acest an, în data de 24 martie, dată care marchează o lună de la începerea războiului din Ucraina”, a punctat prof. Ioana Popovic, coordonator echipa FAR elevilor Școlii Încrederii „Lucian Blaga” Baia Mare. Evenimentul Humanity Day a fost gândit de către copii pentru copiii din Ucraina și profesorii din țara vecină și are ca scop strângerea unei sume de 250.000 de euro pentru a-i ajuta, pentru a susține eforturile de educație și pentru a-i sprijini în integrarea lor aici, în școlile din România. Inițiativa cu impact global implică aproape 5.000 de școli din întreaga lume și aproape trei milioane de elevi, fiind pornită dintr-o Școală a Încrederii, Transylvania College, de către un grup de elevi.