Nichita, musafirul zeului

0
75

Caut, prin carnetele mele de reporter, însemnări de la evenimente aproape uitate. Că filele acelea îngălbenite semnifică tăcerea. Ca un clopot căruia i s-a furat limba. Din când în când, dintr-un colț al memoriei, țâșnește un fluture. Și atunci îți dai seama că ești aproape de Lucian Blaga, contemporan cu fluturii, cu Dumnezeu. Și astăzi, 31 martie, cu Nichita Stănescu, ziua când a fost adus pe lume în urmă cu 89 de ani. Acolo, în Piața Sârbească din Ploiești. Dintre filele acelea tăcute s-a prelins o scurtă poveste, întemeiată de câțiva confrați care, între timp, unii dintre ei au devenit călători prin Olimp. S-a întâmplat să fiu în București, la Muzeul Literaturii Române. Unde s-a propus o evocare a poetului Nichita Stănescu. Au fost de față prieteni și iubitori ai poeziei lui.
Prozatorul Nicolae Breban, prieten devotat al lui Nichita, a vorbit despre minciună și mit. Adică, „minciună pentru că un amic și coleg, pe care-l apreciez foarte mult, răspândește peste tot o minciună, spunând că Nichita a scris poezie oficială. E fals. Nichita a reușit performanța enormă să afirme într-o cultură materialistă, agresiv vulgară, o poezie reacționară din punct de vedere al sistemului, o poezie idealistă, care își are bazele în nesiguranța eului, pe nesiguranța realului și a impus această poezie pe plan național. Toate speculațiile cu așa-zisele favoruri pe care le-ar fi primit sunt false. El a reușit această performanță, și în felul acesta a subminat bazele ideologice ale acelui timp. Cât despre mit, am mai spus și cu altă ocazie: noi asistăm la nașterea unui mit, Nichita, un fenomen foarte rar într-o cultură, extrem de viu. Un fenomen emoționant, care este o garanție a viabilității acestui neam”.
Când a fost la Desești, romancierul Breban a apreciat deschiderea satului de pe Mara, spre un fenomen liric de excepție. Acolo, la București, criticul Marin Mincu a vorbit despre Nichita ca fiind a cincea paradigmă poetică a acestui secol, el, poetul, fiind lider de generație. La Desești, Marin Mincu a lăudat fapta lui Nichita de a trece pe sub mărețele porți pentru a privi ochii frumoși ai copiilor. Pictorul Sorin Dumitrescu l-a apreciat pe bunul său prieten ca fiind un om foarte precis, foarte ordonat și foarte inteligent. În același ton, academicianul Al. Paleologu l-a surprins în ipostaza de reformator al limbajului poetic. „Fără să aibă snobism, orgoliu sau aroganță el, poetul, amintea că are descendență princiară pe linie maternă. Și poezia lui este princiară, asta o deosebește de cea a altor colegi din generația sa. Este o poezie princiară, iar frumusețea lui fizică este și ea de aceeași natură. Singurul personaj din cultura europeană, cu care poate fi Nichita asemuit, este Hamlet. Prințul Hamlet,” a încheiat Paleologu.
Colegul de facultate al lui Nichita, criticul de film Călin Căliman, a vorbit asistenței despre poetul presimțit. Maestrul Johnny Răducanu, care s-a învoit de la spital să vină la întâlnire, a spus scurt: „Nu e zi de la Dumnezeu lăsată, să nu mă gândesc la Nichita. Mi-e dor nebun de dânsul.” Pictorul Mircia Dumitrescu constata că începem să ne despărțim de Nichita, și să-l dăruim generațiilor viitoare, iar filosoful Mihail Șora a evocat nopțile câștigate – nu pierdute – cu Nichita. Au recitat actorii Ioana Crăciunescu – venită de la Paris – și Florin Zamfirescu. Au cântat pe versuri de Nichita, Nicu Alifantis și Augustin Frățilă.
Am fost rugat să spun și eu câteva cuvinte despre călătoria lui Nichita în Maramureș. Eu reprezentam uimirea de a-l fi convins să urce pe trupul țării până la noi. Le-am desenat câteva drumuri pe unde am umblat cu el. Și am încheiat cu propriile lui cuvinte: „Maramureșul, după părerea mea, este unul dintre cele mai frumoase locuri din lume, pe care am putut să le văd vreodată.” Sorin Dumitrescu, evocând un poem al lui Nichita, a spus că, în Maramureș, poetul a fost musafirul Zeului. Maramureșul era, în viziunea pictorului, acea întruchipare înaltă, ca o turlă de biserică. Iar eu m-am simțit „invitatul pietrelor/ la masa tăcerii de piatră.” Și nu am uitat că Nichita a inventat știința, numită hemografie. Adică scrierea cu tine însuți.
Colegul lui de școală ploieșteană, criticul Eugen Simion, spunea despre Nichita: „Un mare poet român, într-o istorie imposibilă, un mare liric european, aproape necunoscut.”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.