Modernizarea dispensarului uman din Remetea Chioarului, la final

0
36

În curând, locuitorii din comuna Remetea Chioarului vor avea un dispensar medical modern. Lucrările la clădire au fost finalizate, iar acum urmează mobilarea și utilarea spațiilor, cheltuieli suportate din bugetul local.
„Dispensarul medical este finalizat. Urmează să facem recepţia finală. Mai aşteptăm doar mobilierul şi pe urmă să-l predăm medicilor pentru a începe activitatea acolo. Clădirea renovată va adăposti două cabinete medicale moderne, cu doi medici de familie care deservesc locuitorii din întreaga comună, fiecare cu propria sală de tratamente. De asemenea, zona de aşteptare destinată pacienţilor este mult mai mare şi mai prietenoasă decât înainte. Grupurile sanitare au fost reabilitate la standardele zilelor noastre, astfel încât pacienţii să aibă parte de cele mai bune condiţii când ajung la medic”, a declarat primarul Călin Ovidiu Petrică.
În procesul de reabilitare, clădirea dispensarului medical a fost recompartimentată pentru a răspunde cerinţelor legislaţiei în domeniu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.