Amenzi de peste 27.000 lei și 13 permise reținute

0
18

Duminică, Serviciul Rutier Maramureș a organizat o acțiune de amploare pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză pe traseele Valea Chioarului – Baia Mare – Seini, Baia Mare – Cernești și Rona de Sus – Moisei.
Polițiștii au aplicat 51 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 27.130 lei, iar ca măsuri complementare au dispus reținerea a 13 permise de conducere.
În trei cazuri, conducătorii auto au depășit cu mai mult de 70 km/h viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulau, aceștia primind dovada înlocuitoare a permisului de conducere fără drept de circulație, respectiv amendă cuprinsă între 1.305 lei și 2.900 lei, fiindu-le suspendată exercitarea dreptului de a conduce pe 120 de zile.
Este cazul unui conducător auto care a fost înregistrat de aparatul radar, între Rușor și Cernești, cu viteza de 162 km/h, iar un altul în Satulung cu viteza de 147 km/h.
Într-un alt caz, un conducător auto a fost depistat în Recea cu 127 km/h, în timp ce efectua o depășire neregulamentară, acestuia fiindu-i suspendată exercitarea dreptului de a conduce pe 180 de zile.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.