În Șura casei Preluca din satul de pe deal poate fi vizitată până în 30 iunie 2022, o expoziție ce îi este dedicată lui Găvrilă Hotico Herenta, “maistărul arhetipal al Maramureșului”. Pot fi admirate fotografii cu celebrul meșter popular din Ieud, în timp ce lucra la creațiile sale, dar pot fi văzute și o parte din uneltele de lucru și obiectivele unde și-a pus amprenta.
“Găvrilă Hotico Herenta a fost un meșter popular din Ieud, dar nu un oarecare «maistăr», ci poate unul dintre cei mai mari din lume, care răspundea foarte bucuros și natural atunci când i te adresai cu apelativul «uncheșu Herenta». Așa l-am cunoscut când amândoi eram angajați ai Muzeului Maramureșului din Sighetu Marmației; apoi, cu timpul, aveam să descopăr în «meșterul de pe Deal», un Om de-o aleasă omenie, un OM care sigur este printre cei ce reprezintă stirpea aleasă a «nobililor de opincă»”, a punctat dr. Ilie Gherheș.
Găvrilă Hotico Herenta este cel care a realizat poarta de la intrarea în Muzeul Satului din Baia Mare. De altfel, are un bilanț impresionant de realizări profesionale, în domeniul conservării: 68 de monumente istorice (biserici) de lemn și de zid, între care și Complexul Șișești (Școala și Casa Dr. Vasile Lucaciu). “Unele dintre aceste obiective au avut norocul să fie restaurate chiar de două ori (după 40-45 ani) de către același Găvrilă Hotico Herenta: Șurdești, Rogoz, Lăpuș, Ieud Deal, Ieud Șes, Rona de Jos”, a mai spus Ilie Gherheș. O biserică de lemn ce poartă amprenta lui Găvrilă Hotico Herenta se află și la Washington. Un alt capitol care poartă marca și efigia Herenta îl constituie crucile (de mormânt, de la răspântiile drumurilor, de la intrarea în sat, ale unor mari scriitori etc.). Meșterul popular din Ieud a fost numit “maestru al artei lemnului” de Academia Artelor Tradiționale din România, a fost distins cu medalia națională “Serviciul credincios”, clasa a III-a, de Președinția României și a primit un certificat de apreciere (locul I), Washington, în 1999.