Zilele acestea, natura ne mai dă un motiv de beatitudine: apare în păduri lăcrămioara sălbatică. De fapt, a apărut deja, acum se pregătește să înflorească. O ploaie și o zi însorită e nevoie și pădurea de deasupra Băseștiului, sub Culmea Codrului, unde ea apare în grupuri mari, va fi o încântare, inclusiv olfactivă. Dar atenție la ea!
„Lăcrămioara (lat. Convallaria majalis) este o specie de plante erbacee, perene prin rizom, încadrate în genul Convallaria, familia Ruscaceae. Mai este denumită și clopoțel, crin de vale, dumbrăvioară, iarba Sfântului Gheorghe sau mărgăritar. Poate fi întâlnită în pădurile de foioase, tufărișuri, lunci, regiunile deluroase și de câmpie din Europa, nordul Asiei și America de Nord. Planta preferă umbra parțială sau totală. Preferă solurile acide sau neutre. Toate părțile plantei, inclusiv fructele, sunt extrem de toxice. În caz de ingerare, chiar și în cantități mici, poate provoca dureri abdominale, vărsături, precum și reducerea frecvenței cardiace. Principalele substanțe active sunt glicozide toxice cu acțiune cardiotonică: convaloatoxină, convalozidă, convaltoxol, saponozide: convalarină, convalamarină, acizi diverși, esențe parfumate, carbonat de calciu, mici cantități de ulei volatil. Infuzia, maceratul și tinctura de lăcrămioară se pot folosi numai sub control medical pentru tratarea afecțiunilor cardiace, a migrenelor de natură nervoasă, a nevralgiilor și amețelilor, având totodată și efecte diuretice. Orice autoterapie este contraindicată, planta fiind extrem de toxică”, în conformitate cu pagina dedicată wikipedia. Cea mai mare problemă este că frunza ei, înainte de înflorire, seamănă foarte mult cu leurda, cea mult căutată în aceste zile! Ba ușor neatent, poți confunda și floarea leurdei cu lăcrămioara. Doar mirosul, divin în cazul celei otrăvitoare sau înțepător, de usturoi, în cazul celei comestibile, le deosebește!
