„No man’s land” este termenul folosit pentru acel loc dintre liniile frontului, un loc unde orice/totul este posibil. Un asemenea loc în Maramureș este cuprins între limitele teritoriale ale municipiului Baia Mare, ale Țării Oașului și ale comunei Săpânța.
Nu urmărim să arătăm pe cineva cu degetul, am fost doar acolo sus și am constatat! Nici măcar nu ne interesează cine autorizează și pe cine, cât faptul că în acel “No man’s land” se taie pădure fără limită, se cară piatră de andezit, sunt cariere oriunde întorci capul. Apa este canalizată prin țevi de microhidrocentrale de pe toate firele importante! Mai trist e că locul este absolut superb!
În loc să fie populat cu turiști, care să vadă două dintre cele mai frumoase cascade din Maramureș și probabil din România, aici se face „turismul economic-utilitar”. Într-o zi de umblat pe-acolo, am văzut o mașină cu număr de Germania, ce căuta una dintre cascade. În rest, fel de fel de mașini de teren, de tractoare, de camioane, ce cărau ba lemn, ba piatră. Dar să cunoaștem zona, înainte de toate.
„Avem râul Săpânța, deasupra localității, care se desparte în trei. Înainte însă, avem izvoarele de la Apa Roșie, unde la doi metri unul de altul e izvor normal și unul mineral. Pe pârâul Runcu în sus avem cascada Custuri. Drumul iese la Pleșca, a fost județean și ieșea în câmpul Tătaru, cu ieșire spre Baia Mare pe drumul de Izvoare – Valea Neagră. Accesibil numai cu 4×4 și cunoștințe serioase de conducere. Avem apoi valea Săpânței, care iese în Poiana Săpâncioara și există o variantă de ieșire spre Poiana lui Dumitru și Poiana Lungă, tot drum de 4×4, cu ieșire spre Blidari și spre Firiza – Baia Mare. A treia vale și rută este valea Hordău/Nadoșa, pe care se află superba cascadă Șipot. De aici se iese în Jilărescu, apoi spre Huta Certeze. Tot cu 4×4”, ne explică montaniardul Ionică Pop, la fața locului. Din păcate, aici se face turismul economic…nimeni nu coboară de la munte cu mâna goală. Lemnul e lemn…iar andezitul se folosește pentru placat fundații sau pentru podit curți ori pentru alei. Frumoasă piatră, legenda spune că de aici se ducea, în anii 80, andezit negru spre Casa Poporului, în București! Dar poate se mai cară și acum spre Capitală…
Vedem cascada Șipot, nu înainte de un grohotiș superb. Însoțit de țevile antipatice ale microhidrocentralelor, de altfel toate văile amintite pierd 2-3 din debit de sus, din munți, grație MHC-urilor. Vedem tăieri masive, versanți întregi. Pe cealaltă rută, pe Runcu, e plin de cariere ad-hoc, cel puțin cinci. Plin. Suntem, atenție, pe un drum județean, dovadă stând și foste linii de borduri. Drumul fusese pregătit în anii 80 pentru asfaltare, apoi părăsit după ce fusese rupt de inundații. Aici se exploatează piatră, cu utilaje, la înălțimi, iar piatra vine până în drum, de unde e cărată cu remorcile. Ne îndreptăm spre cascada Custuri, care a fost anulată turistic de priza microhidrocentralei ce a amplasat clădiri și betoane exact în fața cascadei. Trebuie să te cațeri, să te furișezi, ca să poți face o poză decentă cascadei. A fost anulată efectiv. În plus, am simțit și miros de urs, ne-am cam grăbit…
Prin urmare, tragem linie: apă, lemn și piatră, tot ce are muntele de oferit este luat, fără milă. Deși ne aflăm în Sit Natura 2000, înțelegem, în plină zonă protejată. Marcajele turistice sunt nule sau haotice, cascadele le găsești instinctual, după auz. Am încercat să obținem informații și de la primarul comunei Săpânța. Dar n-am reușit…
Microhidrocentralele sunt cele mai stupide crime de mediu.
Microhidrocentralele alea sunt niste atrocități 😐