Nu-i cel mai atrăgător titlu pentru odihna sufletului după Sărbători, dar altul mai potrivit nu am găsit. De vreo câteva luni, fel de fel de precupeți ne pun la încercare condiția umană, cum a spus Malraux, pe grupe de vârste, sau categorii profesionale. Cei mai invocați sunt pensionarii, pe care legile statului și starea economiei i-au înmulțit că au (am) devenit o povară pe capul lumii românești. Atâta vorbărie pe tema pensiilor, în ultimele luni, încât nu am priceput mare lucru. Nu sunt adeptul conspirațiilor, dar cred că țesături, înțelegeri, planuri de taină, mistere sunt croite în marile cabinete. Câteodată se mai lasă slobode veștile, ne mai tatonează credința, viața liniștită prin mesaje, scrise în cărți, ori întruniri cum sunt cele de la Davos.
Un prieten isteț, amator de parabole, îmi spunea că, la început, Criza a venit cu avionul. A aterizat pe aeroport într-o seară. Nu a așteptat-o nimeni cu pâine și cu sare. S-a cazat în România sub nume fals. De aceea lumea cea multă nu prea știa ce rosturi are pe la noi discreta necunoscută. Nici nu am luat-o în seamă. Totuși, cei informați, care se ocupă cu știrile de taină, aveau un cod de identificare. Unii au zărit o doamnă, în haine vaporoase și conduri roșii, care se arăta pe alocuri. Cei cu ochii limpezi, loviți în temelia afacerilor cinstite, au început să spună ce au văzut. Puțini le-au dat crezare.
Lăsați, oameni buni, ăștia au vedenii! Spuneau aristocrații iluziei. O văd pe Fata Pădurii încălțată cu potcoave de cal. Cum a văzut-o într-o șezătoare, în sat, Ionu Morarului. Doamna aceea și-a adus și alte surate în România. Și au început să lucreze la temelia lumii noastre. Cea mai la îndemână metodă a fost, și este, prostirea oamenilor. Doamna aceea, și suratele ei, s-au întrupat în felurite personaje. Și-au luat nume de demnitari, care au imunitate, de vicleni, cu bani mulți, care sfidează lumea celor săraci. Doamna aceea, cu multe pseudonime, chiar și-a pus măști hazlii și a jucat, și la Sărbătorile trecute, la spectacole politice, turistice și chiar a mers la colindat. Așa în costum tradițional nu a fost primită la Palatul Cotroceni. Care știa de ea, dar locatarului vremelnic nu-i plac colindele. Gusturile nu se discută, nici la acest nivel.
Doamna aceea misterioasă a început să sape la edificiul național. Avea relații la Centru și de acolo primea daruri, dar și decizii. Sub nume de împrumut, a început să publice articole bătute de vânturi, prin presa de orice fel. Mai nou, s-a cuibărit pe deslânatele rețele de socializare. Și aici are adepți nenumărați. De obicei, scrie articole cu mesaj descumpănit. Poporul intră în zona multor semne de întrebare. Între timp, doamna Criză, căci despre ea este vorba, ronțăia cu tenacitate din ce este al nostru. Ba din adâncul Mării Negre, ba din companii misterioase, cu adrese la Viena, ori Moscova.
Ba din pădurile seculare ale țării. Așa spun reprezentanții Crizei. Câțiva trecători din această lume i-au descoperit intențiile. Într-o zi cu lumină au arătat-o lumii. Neavând încotro, a început să mai spună câte ceva. A dat nume de demnitari, foști miniștri, chiar premieri, oameni de afaceri. Care au ruinat țara, au luat și au furat. A mai spus cine a lăsat-o să intre în țară, cu cine a trăit în concubinaj, cât a luat unul, cât a dosit altul. Cei care s-au simțit strâmtorați, dar mai având puterea, au dat ordin să i se pună cătușe. Ascundeți-o!, strigau cei cu orgoliul deciziei. Fantoma asta a întrecut măsura! Era o strigare în pustiu, deoarece doamna aceea vaporoasă, cu suratele ei, avea o rânduială bine pusă la punct în partea nedreaptă a Iadului.
Aleșii ei au loc de refugiu. Unii au ales să meargă prin Grecia, Serbia, Chișinău, Londra și de acolo judecă țara. Noi, cei prostiți cu ordonanțe de urgență, cu tărăboi televizat, am început să ne aducem aminte cum își lustruia ochelarii Spinoza. Așa a început să crape, pe alocuri, țeasta minciunii. Cum este cruda încurcală a recensământului recent, cu multe necunoscute. Am început să nu mai credem nici în aritmetică. Știm că ne este croit drumul spre austeritate. Domnul președinte ne-a spus o constatare care nu se poate uita. Că România este un stat eșuat. Și acum sunt siderat de această afirmație, venită din vârful țării. Se vede limpede că poporul român a fost prostit.
Începe o nouă jupuire a lui. Cu facturile imprevizibile, cu nesiguranța pensiilor, cu prețurile care n-au măsură, cu viclenia băncilor. Zău, oameni buni, în ce mai aveți încredere pe lumea asta? Din Răsărit se arată fantoma războiului, de la Viena, vine sfidarea. Marile puteri europene tac. Reacția românească, la afurisenia cancelarului austriac, mi s-a părut de bun augur. Blocajul, venit din popor, este un semn bun. Aveam altă soluție? Se numește patriotism, spre dezamăgirea unora. Președintele nostru ne-a îndemnat să nu ne punem în contra austriecilor. Dar poporul român nu este prost. Este chiar un miracol, cum scria istoricul Gheorghe I. Brătianu, mort în închisoarea elitelor din Sighet.
Dar este prostit de mulți conducători. Și nimeni nu recunoaște nimic. Parcă necazul a căzut din cer. Nu, necazul este omenesc de pământean. Acum avem trei opozanți pe față în drumul nostru spre Schengen: Austria, Olanda și Suedia. Chiar se vrea privatizarea pădurii românești? Cea rămasă în grija statului! Cine ne apără? Avem o soluție la îndemână: să nu ațipim în istoria recentă!
