Grădinița cu Program Prelungit Nr. 8 Sighetu Marmației a fost răsplătită cu Premiul II, la categoria “Proiecte pentru învățământ preșcolar”, în cadrul Conferinței Naționale eTwinning.
Evenimentul a avut loc în perioada 24-26 februarie, în București, iar în cadrul acestuia au fost premiate cele mai bune proiecte eTwinning derulate în anul școlar trecut.
Proiectul “I LEARNT TROUGH Experiment”, coordonat de prof. Liana Georgeta Bojoga, s-a derulat în parteneriat cu școli din Uniunea Europeană, din Turcia și din România: Grădinița cu Program Prelungit „Voinicelul” Satu Mare, Școala Gimnazială Nr. 10 Botoșani, Grădinița cu Program Prelungit „Sfântul Mucenic Mina” Ploiești și Școala Gimnazială „Profesor Nicolae Simache” Ploiești.
Inspectoratul Școlar Județean Maramureș a fost reprezentat, la evenimentul de la București, de prof. dr. Ancuța Coza, inspector școlar pentru proiecte educaționale.