Fetele de la Minaur au început, luni, pregătirea pentru sezonul 2023-2024, sezon care îl va avea la cârma echipei pe Andrei Popescu, secondat de Daniel Apostu. La prima ședință au fost prezente 18 jucătoare, însă totalul lotului presupune 24 de componente.
Lot CS Minaur, sezon 2023-204:
• Portari: Amra Pandzic, Cristina Enache-Mihiș • Extremă stânga: Ana Maria Tănasie, Eva Kerekes, Denisa Romaniuc (la lotul Under 19) • Inter stânga: Sanja Vujovic, Maria Gomes da Costa (vine de la Rocasa Gran Canaria – internațională spaniolă), Maria Groșan (lotul U19), Magda Cazanga (nu a fost la reunire, probleme cu viza) • Centru: Amelia Lundback (venită de la Skuru IK Handbold – are o selecție pentru națională Suediei), Luciana Popescu, Aleksandra Vukajlovic, Amalia Coman (venită de la SCM Râmnicu Vâlcea), Sorina Brîndușa (lot U19), Cristina Hrihor (venită de la Gil Eanes – 16 ani) • Inter dreapta: Katarina Pavlovic (venită de la CSM Târgu Jiu – internațională croată), Anca Mițicuș • Extremă dreapta: Oana Borș, Dijana Ujkic, Amalia Terciu, Mihaela Rusneac (lotul U19) • Pivoți: Andreea Țîrle, Alba Chiara Spugnini Santome (venită de la Rocasa Gran Canaria – internațională spaniolă), Cristina Danciu (lotul U19). Antrenori: Andrei Popescu, Daniel Apostu. Preparator fizic: Călin Crișan. Kinetoterapeut: Valentina Mitrașcă.
Pentru această săptămână lotul Minaurului are planificată vizita medicală, chiar azi, 12 iulie, iar de săptămâna viitoare, în intervalul 17-26 iulie, lotul supervizat de Andrei Popescu se va deplasa în Ungaria, pentru un stagiu centralizat la Szekesfehervar. Stagiu unde sunt prevăzute și trei jocuri de verificare, două împotriva naționalei Japoniei, respectiv cu Alba Fehervar.
CS Minaur mai are stabilit un turneu în 4-5 august, în Baia Mare, unde mai sunt invitate Corona Brașov, HC Zalău și MKS Lublin. Un alt turneu confirmat este cel din 11 și 12 august, de la Zalău, cu participarea echipelor Dacia Mioveni, Măgura Cisnădie, CS Minaur Baia Mare și HC Zalău. În fine, ultimele teste se vor derula la turneul internațional din perioada 18-20 august organizat la Lublin, turneu la care vor participa CS Minaur, Juventa Michalovce, MKS Lublin și Gniezno (locul 8 în campionatul Poloniei).
Noua stagiune va debuta în 2 septembrie, CS Minaur urmând să joace acasă cu Măgura Cisnădie.