Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Maramureş implementează, începînd cu luna aprilie a anului 2014, proiectul „Educaţia – şansa de a-ţi scrie propriul viitor!”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. Partenerii alături de care a iniţiat acest demers sînt: CJRAE Iaşi, SIVECO România SA şi FIDA Solutions SRL.
Activităţile derulate în cadrul proiectului se adresează elevilor care frecventează cursurile şcolii, dar se află în pericol de abandon, precum şi celor care au luat decizia de a părăsi timpuriu şcoala (elevi sau adulţi). Astfel, în perioada 8 octombrie 2014 şi 19 iunie a.c., aceste activităţi educaţionale au fost valorificate în cadrul programelor „Învaţă-mă să învăţ”, implementat în 10 unităţi şcolare, respectiv „A doua şansă”, demers continuat în cinci unităţi de învăţămînt din grupul ţintă: Şcoala gimnazială „Lucian Blaga” Fărcaşa, Şcoala gimnazială Finteuşu Mic, Şcoala gimnazială nr. 10 Sighetu Marmaţiei, Şcoala gimnazială „Nicolae Bălcescu” Baia Mare şi Şcoala gimnazială „Petöfi Sàndor” Coltău. Programul „Învaţă-mă să învăţ” este implementat în următoarele unităţi de învăţămînt din judeţul Maramureş: Colegiul Tehnic „C. D. Neniţescu” Baia Mare, Şcoala gimnazială nr. 18 Baia Mare, Şcoala gimnazială „Vasile Alecsandri” Baia Mare, Şcoala gimnazială Rona de Sus, Şcoala gimnazială Mireşu Mare, Liceul Tehnologic „Dr. Florian Ulmeanu” Ulmeni, Şcoala gimnazială Chelinţa, Şcoala gimnazială nr. 2 Sighetu Marmaţiei, Şcoala gimnazială „Lucian Blaga” Fărcaşa, Şcoala gimnazială nr. 10 Sighetu Marmaţiei. În cadrul acestuia, elevii şi părinţii acestora au fost angrenaţi în activităţi variate de tip after school, beneficiind, totodată, de o masă caldă. Activităţile educaţionale de tip remedial şi de sprijin în învăţare continuă să se deruleze şi în luna august a.c., conform disponibilităţii părţilor implicate în activitate. În cadrul programului de tip „A doua şansă”, elevii au fost implicaţi în activităţi de consiliere psihopedagogică şi educaţională individuală, respectiv de grup. Membrii echipei de proiect au implementat în unităţile şcolare menţionate programul de tip CDŞ, intitulat „Educaţie pentru carieră”. Au fost elaborate cu rigurozitate materiale şi auxiliare pentru activităţile pe care cadrele didactice le parcurg cu elevii şi părinţii în cadrul programului „A doua şansă”, respectiv „Învaţă-mă să învăţ”. Ghidul transdisciplinar şi caietele cu scenarii suport destinate elevilor şi cadrelor didactice conferă acţiunilor derulate în cadrul proiectului un plus de valoare. Toate materialele suport pot fi accesate şi consultate cu uşurinţă pe site-ul proiectului. Acestea constituie de altfel baza activităţilor online derulate cu elevii cuprinşi în grupul ţintă. Toţi beneficiarii direcţi şi indirecţi, elevi, părinţi şi cadre didactice deopotrivă, s-au bucurat de roadele muncii echipei de proiect şi acest lucru a fost vizibil în interesul şi prezenţa la activităţile propuse, precum şi în dorinţa elevilor de a finaliza parcursul educaţional început. Credem cu convingere că proiectul nostru este un mic, dar semnificativ sprijin acordat elevilor cu risc de abandon în vederea integrării cu succes a acestora în comunitate şi pe piaţa forţei de muncă. (Prof. Marcela Adriana POP)