509 cadre didactice, repartizate săptămîna aceasta

0
417

Luni (24 august), 66 de cadre didactice au ocupat posturi în şedinţa publică ce a vizat: completarea normei didactice, detaşare în interesul învăţămîntului pentru restrîngere nesoluţionată, continuitate pentru detaşare la cerere, detaşare la cerere a cadrelor didactice titulare, anterior concursului, participante la concursul din acest an, detaşare la cerere. Marţi (25 august), în cadrul şedinţei publice, au fost distribuiţi în reţeaua şcolară candidaţii care au obţinut media de repartizare minimum cinci la concursul din sesiunea 2015. În urma acesteia, 267 de cadre didactice au obţinut o slujbă. În cea de a treia zi a seriei de repartizări, miercuri (26 august), 176 de cadre didactice au ocupat posturi în judeţ. La şedinţa publică au fost efectuate ocupări ori repartizări după cum urmează: ocupare – continuitate prin prelungirea duratei contractului individual de muncă pe perioadă determinată, repartizarea candidaţilor în baza mediei de repartizare minimun cinci la concursuri din sesiunile 2014 şi 2013, ocupare – candidaţi cu a doua specializare, alta decît aceea la care au participat la concursurile de titularizare, sesiunile 2015, 2014, 2013. Lista codurilor de posturi rămase libere în judeţ a fost actualizată în cursul zilei de joi (27 august). În 31 august va avea loc o nouă şedinţă de repartizare, iar în intervalul 1-9 septembrie se va derula un concurs de ocupare a posturilor didactice rămase vacante sau rezervate.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.