Sîntem deziluzionaţi în ce priveşte integritatea politicienilor şi îi criticăm pentru deviaţiile lor de la conduita morală, dar acelaşi lucru îl facem şi noi, oamenii de rînd, cînd sîntem puşi în faţa realităţii, ne este mai uşor să nu facem bine pentru cei din jurul nostru. Ar fi o greşeală să uităm că avem deasupra creştetului un singur cer înstelat!
Venirea în Europa a sute de mii de refugiaţi arabi, de religie musulmană, este contestată de teama islamizării şi a apariţiei de conflicte de ordin religios. Politicienii europeni sînt derutaţi şi îşi exprimă temerile că identitatea culturală şi religioasă a continentului nostru se va schimba, ceea ce îi va pune cu spatele la noii alegători. Frica de străini nu este justificată, deoarece cu toţii ar trebui să ne întoarcem faţa către marele alegător, fie că îi spunem Dumnezeu, fie Allah.
După 1989, ne-am dezlănţuit pe plan spiritual, dar din păcate reper ne-a fost propria personalitate. Ion Iliescu s-a declarat liber cugetător, însă de atunci au trecut 25 de ani şi fostul preşedinte acum are la Bîrsana o casă lîngă mănăstirea ortodoxă. Am încercat să umplem în acest timp religia cu conţinut, după epoca atee aveam o foame de absolut şi o încredere uriaşă în Dumnezeu. De atunci însă ne-am nuanţat poziţia, în conflictul continuu cu societatea şi legea morală. Ideile perfecte au fost infirmate, nu cunoaşterea imanentului este scopul oamenilor, ci omul are cu totul alte ţeluri, iminente, cu riscul asumat să naufragieze social şi moral.
Căutăm cu disperare soluţii la problemele noastre umane, nu avem încredere că Dumnezeu ţine totul sub controlul său. Nu ştim ce ştim, ce hotărîm, ce facem, sîntem debusolaţi în lumea liberă, credem în orice altceva decît în noi înşine şi în Dumnezeu. Am rămas mai ales cu frică de ziua de mîine, horoscopul ne este de mai mare folos decît propria judecată. De aceea, ne rugăm ca cineva să ne suporte greutăţile vieţii. Avem un alt idol, în noi s-a creat un gol pe care ne străduim să-l umplem.
Uniunea Europeană trece printr-o criză intelectuală, ce va genera în curînd şi o criză politică. Soluţia ideală nu poate fi găsită de politicieni; Dumnezeu şi Allah de-ar voi să le spună ce să decidă în situaţia actuală. Este nevoie să stabilim dacă imigranţii sînt refugiaţi de război, forţă de muncă nouă ori un mare risc de securitate. Statele civilizate din Vest au experienţe neplăcute cu migranţii care nu reuşesc să se integreze, din cauza faptului că au identitate culturală total diferită de occidentali. Europa vede acum că nu este suficient să ai forţă de muncă ieftină, aceşti oameni înstrăinaţi au nevoie şi de religie, mijlocul care asigură calea spre divinitate şi înţelegerea cu ceilalţi semeni.
Ca „migranţi” pe acest Pămînt, trebuie să ne înnoim mereu angajamentul faţă de comunitate şi faţă de familia din care facem parte, pentru a fi dezirabili în ordinea capitalistă, ce seamănă şi pentru noi, esticii, cu o naştere. Spre privatizarea sentimentelor tinde şi politica, împreună cu societatea secularizată şi cu religia. Vin în Europa oameni care, precum noi în urmă cu 25 de ani, tind să facă din prosperitate o evanghelie şi să cumpere haruri spirituale cu bani. Nici noi nu am reuşit şi nici ei nu au şanse.
