Amenzi de peste 8.500 lei, aplicate de poliţişti la Sighetu Marmaţiei

0
530

Marţi, între orele 9 şi 16, poliţiştii sigheteni de ordine publică au acţionat pe raza municipiului pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi pentru sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Astfel, au fost controlate 3 societăţi comerciale şi au fost legitimate 17 persoane fizice. Poliţiştii au constatat 28 de contravenţii ce au fost sancţionate cu amenzi în sumă de 8.585 lei. Totodată, ei au confiscat bunuri în valoare de 780 de lei şi au pus în aplicare 5 mandate de aducere.

Un tînăr din Glod cercetat pentru infracţiune la regimul armelor

În data de 29 septembrie, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase au identificat un maramureşean care deţinea ilegal o armă neletală. Este vorba despre un tânăr, de 28 de ani, din satul Glod, comuna Strâmtura, care deţinea o armă, la o stână de oi amenajată pe raza localităţii Firiza. În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că tânărul nu este autorizat pentru a purta şi folosi arme şi muniţii neletale supuse autorizării. Arma, de autoapărare, cu gaze, a fost ridicată în vederea efectuării unei constatări criminalistice balistice.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de deţinere sau port fără drept de arme neletale supuse autorizării.

Transport ilegal de material lemnos

Marţi, poliţiştii din Săliştea de Sus au oprit în trafic o autoutilitară ce se deplasa pe DN 17C, în localitatea Săcel. La volanul maşinii a fost identificat un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din sat Văleni, comuna Călineşti. În urma controlului, poliţiştii au constatat că autoutilitara transporta cherestea de esenţă răşi­noase, specia molid, pentru care şoferul nu a prezentat documente legale de provenienţă şi transport.
Lemnul a fost confiscat şi predat în custodie Ocolului Silvic Dragomireşti iar conducătorul auto a fost sancţionat cu amendă în valoare de 2.000 lei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.