De Ziua Limbii Române la Chişinău (31 august), poetul şi universitarul Gheorghe Mihai Bârlea mi-a făcut o transmisie directă despre ceea ce s-a întâmplat la Casa Limbii Române „Nichita Stănescu” din capitala Republicii Moldova. A fost entuziasmat de prelegerea academicianului Solomon Marcus susţinută la Chişinău. Ştiam că are o viaţă dedicată matematicii şi informaticii, eu fiind cititorul unei cărţi a Domniei Sale, „Lingvistica matematică”. L-am urmărit prin lectură pe autorul a numeroase studii interdisciplinare, studii ce privesc utilizarea matematicii în lingvistică. Am rămas atent la recentul eseu susţinut la Casa Limbii Române. Deşi eu cu matematica m-am oprit la nivelul aritmeticii pedagogice, tresar când aflu că numerele şi cuvintele, culorile şi sunetele, gusturile şi mirosurile ne asaltează din toate direcţiile. Academicianul Marcus mi-a spus că lumea numerelor şi lumea cuvintelor sunt legate prin relaţii multiple şi profunde. Să nu uit semnalul prietenului Bârlea. La Chişinău, Solomon Marcus a vorbit despre „Limba română şi şcoala la Bucureşti şi la Chişinău”. Am avut şansa să citesc eseul domnului academician. Este o analiză a şcolii actuale, un semnal de alarmă despre ce se întâmplă cu limba română în condiţiile integrării europene şi ale globalizării de toate felurile. Întrebările Domniei Sale ne pun pe gânduri: rămâne limba română numai un instrument de comunicare practică sau reuşim să o salvăm şi să o transmitem noilor generaţii în toată splendoarea ei culturală şi spirituală, cu trectutul ei glorios? Cum să facem faţă ofensivei vulgare care se manifestă în practica lingvistică de fiecare zi, pe stradă şi în mass-media? Da, limba română între infern şi paradis.
Prelegerea de la Chişinău mi se pare o analiză profundă şi îngrijorătoare a savantului. Începe cu bucuria de a conferenţia în Casa Limbii Române cu numele lui Nichita Stănescu. „Acest poet a îmbogăţit limba română în mod substanţial”, afirmă Solomon Marcus. În aşteptarea unui accept din partea academicianului de a publica în ziarul nostru întregul eseu (în foileton, evident), vă extrag câteva idei din el. Întrebare: Este şcoala un prieten al limbii române? Este cineva care monitorizează ansamblul programelor, manualelor, datoriilor la care trebuie să facă faţă un elev? Academicianul constată o triplă agresiune la adresa biologiei, a limbii române şi a sănătăţii elevului. De ce în manualele de matematică, fizică, chimie, informatică se folosesc puţine cuvinte? Constată o marginalizare a limbii române în ştiinţele exacte. O întrebare şocantă: Au suflet manualele şcolare? Răspundeţi la această întrebare, domnilor profesori şi domnilor elevi. Izvorând din domeniul dumisale, mai constată o triplă suferinţă: logică, matematică şi lingvistică. Despre educaţia gândirii logice? Un eşec. Apoi ne spune cum se păşeşte greşit în clasa I. Inadecvare, preţiozitate şi snobism în clasa a II-a. Asistăm la jongleria definiţiilor la filosofie în clasa a XII-a. Atrage atenţia că limba română nu e doar problema profesorului de română. Se mai întreabă academicianul: Sunt manualele şcolare conectate la lumea de azi? V-aţi întrebat ce limbă română învaţă copiii acasă? Apoi despre proliferarea abrevierilor şi siglelor. Splendid şi dureros eseu! Cu multe sfaturi care pot prinde bine în realitatea imediată a profesorului la clasă.
În aşteptarea unui accept de publicare, vă informez că preţuitul eseu a apărut în revista „România literară” (nr. 40-41). Zău, lectura lui prinde bine oricui.
